Incendiu într-un tunel de cabluri din Târgoviște. Alimentarea cu energie electrică, întreruptă pe platforma industrială
Un incendiu a izbucnit într-un tunel de cabluri de înaltă tensiune. Ca urmare, alimentarea cu energie electrică este întreruptă, miercuri, pe platforma industrială din Târgoviște, conform ISU Dâmbovița.
Incendiu grav în Târgoviște
Update 2 noiembrie, ora 12.10. Incendiul a fost lichidat, însă ISU a precizat că un echipaj de popmpieri va rămâne la fața locului pentru supraveghere.
„Incendiul produs în tunelul de cabluri a fost lichidat. La locul incendiului rămâne în supraveghere un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Târgovişte”, precizează ISU Dâmboviţa.
Tunelul de cabluri de înaltă tensiune asigură alimentarea cu energie electrică a operatorilor economici de pe platforma industrială din zonă. Incendiul nu a provocat victime, însă alimentarea cu energie electrică este oprită pe platforma industrială.
„Incendiul a fost anunţat la dispeceratul ISU Dâmboviţa un jurul orei 02.46, în dimineaţa zilei de 2 noiembrie. Incendiul este localizat. Ard cabluri electrice şi ulei. Din fericire nu sunt înregistrate victime. Alimentarea cu energie electrică este oprită pe platforma industrială” au precizat reprezentanţii ISU Dâmboviţa.
Alimentarea cu energie electrică pe platforma industrială, oprită
Mai multe echipaje de pompieri de la Detașamentul Târgoviște au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și două autospeciale de primă intervenție și comandă.
„Operaţiunile de stingere sunt de durată din cauza degajărilor mari de fum, a spaţiului redus în care se acţionează şi a distanţei lungi, peste 20 metri în interiorul tunelului, pe care pompierii sunt nevoiţi să-i parcurgă până la locul de ardere. S-au dispus măsuri pentru schimbarea efectivelor de intervenţie”, a anunțat ISU Dâmboviţa.
16 pompieri militari ai Inspectoratului pentru Situație de Urgență acționează în acest moment. Aceștia sunt ajutați de membri ai Serviciului Privat pentru Situații de Urgență de la doi operatori economici de lângă locul unde a izbucnit incendiul.