Halloween-ul românesc: ce este Luminația, unde se sărbătorește la noi în țară, ce spune tradiția
Nu mai e mult și oamenii din aproape întreaga lume sărbătoresc Halloween-ul, sărbătoarea spiritelor, a strigoilor, dar și a monștrilor care, preț de o singură noapte, „revin la viață”.
În mod evident, această sărbătoare pe care unii o contestă, de vreme ce nu e „pur românească”, s-a răspândit și la noi în țară, însă mai mult pe filieră comercială. Cu alte cuvinte, magazinele devin pline cu accesorii fel de fel, de „vrăjitoare”, capete de mort și alte simboluri specifice ale unei asemenea sărbători.
Ceea ce este sigur este că cei mici se bucură cel mai mult de Halloween, de vreme ce, pe 31 octombrie, au ocazia să se costumeze, însă și să orneze dovleci, scobindu-i și tranformându-i în orice le permite imaginația.
Halloween-ul românesc se sărbătorește cu o zi după cel „american”
Așa-zisul Halloween românesc se sărbătorește în Ardeal, dar și în Banat, la o zi după cel „american”, și anume în data de 1 noiembrie a fiecărui an. Sărbătoarea poartă numele de Luminație sau Ziua Morților și este menită să-i „readucă” printre noi pe cei care, la un moment dat, au plecat dincolo.
Această sărbătoare este importantă atât pentru catolici, cât și pentru ortodocși și adună, an de an, mii de oameni în cimitirele din regiunile menționate anterior, pe timp de noapte. Este important de menționat, însă, că sărbătoarea este, la bază, una catolică, cu toate că originile ei se bănuiește că au legătură cu vremuri de dinainte de Cristos, mai exact, unele păgâne.
Astfel, cimitirele seamănă, în această noapte, cu adevărate „parcuri de distracții”, dacă ne permiteți o asemenea asociere, fiind luminate de sutele de mii de lumânări aduse de oameni la căpătâiul rudelor și prietenilor ce nu mai sunt. Tot aici, în această seară, se pot ține slujbe de pomenire a morților.
Așadar, chiar dacă nu vorbim, neaparat, de un Halloween autentic, sărbătoare are oareșce rădăcini comune, de vreme ce și varianta americană se trage, deopotrivă, tot din păgânism, evoluând în timp și căpătând, asemenea Crăciunului, veleități comerciale.