Bate vântul prin buzunare, dar nu renunțăm la vacanțe: românii au planuri mari toamna aceasta
Ne confruntăm cu o salbă de crize care ne pune la grea încercare capacitatea de a ne descurca cu banii, de la o lună la alta. Puterea de cumpărare scade, presiunile financiare sunt în creștere. Chiar și-n aceste condiții, românii nu sunt dispuși să taie vacanțele de pe lista lucrurilor necesare.
Deși contextul economic este unul cât se poate de dificil și lipsit de predictibilitate, nu suntem dispuși să facem compromisuri.
Planurile de vacanță ale românilor rămân în picioare în această toamnă, chiar dacă în cazul multora, efectiv bate vântul prin buzunare.
Unde pleacă românii în vacanță, când la ușă bat crizele
Potrivit unei analize Vola.ro, pentru perioada 15 septembrie – 1 decembrie 2022, Italia, Marea Britanie si Spania, tari în care exista comunitati mari de romani, dar si care sunt alese frecvent de turistii nostri, conduc în topul celor mai populare destinatii din Europa în aceste luni.
Conform surei citate, cele mai mai populare destinatii sunt si cele mai ieftine. De exemplu, pretul mediu pentru un bilet catre Italia costa 80 de euro, cel mai ieftin zbor din aceasta toamna. Zboruri ieftine pot fi gasite si catre Belgia, Austria si Danemarca, acestea fiind si destinatii catre zboara mai multe companii aeriene. Tendinta este usor de intuit: cu cat e o cerere mai mare pe anumite zboruri, cu atat preturile scad si destinatia e mai atractiva.
„In acelasi timp, merita precizata preferinta calatorilor pentru zborurile directe (alese de 57% dintre clientii Vola), in detrimentul celor cu escala (alese de 43% dintre calatori), care, desi ofera preturi mai bune adesea, nu sunt la fel de usor de gestionat”, transmit reprezentanții Vola.ro.
Tot aceștia mai punctează faptul că, dupa doi ani în care industria aviatica a fost marcata de restrictiile impuse de pandemia Covid-19, calatoriile sunt din nou pe un trend ascendent.
Ei bine, se pare că vrem să ne luăm revanșa după cei doi ani dificili care ne-au ținut mai mult în casă, dar să nu uităm că-n această perioadă consultanții financiari ne recomandă prudență cu bugetul personal și mare atenție la cheltuieli!