Toți pensionarii cu pensia pe card trebuie să știe: capcana pentru acestia și nu numai, asa pierzi bani daca nu ești atent
În zilele noastre, mulți dintre pensionari aleg să își ridice pensia direct de la bancomat, considerând că este mult mai ușor decât să aștepte „poștărița” acasă.
Firește, încă există acel procent de pensionari care, în mod evident, va opta pentru varianta clasică. Cu toate astea, articolul de astăzi este destinat celor care au ales să înregimenteze în prezent. Lor, le adresăm un avertisment, astfel încât să nu întâmpine neplăceri atunci când își ridică banii de la bancomat.
Pericolele care te pândesc la bancomat, dacă nu ești atent
Hoții vin, anual, cu noi și noi idei despre cum ar putea să sustragă banii de la bancomat, ori chiar de la persoanele care folosesc dispozitivele. În primul rând, există metoda clasică care poartă numele de cash trap, adică niște dispozitive artizanale cu ajutorul cărora aceștia sustrag bani direct din conturile oamenilor.
În altă ordine de idei, pensionarii care primesc pensia pe card ar trebui să fie foarte atenți atunci când ajung în preajma unui bancomat. Dacă o persoană stă prea aproape de tine, în momentul în care operezi, oprește-te de îndată din ceea ce faci. Hoții vor încerca să-ți citească datele bancare, eventual codul pin, ca mai apoi să-ți sustragă cardul atunci când nu ești atent, pentru a-l folosi ulterior.
În plus, tot ei ar putea să te pândească pentru ca, imediat după ce ai ridicat banii, să te jefuiască. În definitiv, metodele sunt multiple, dar orice se poate rezolva cu un pic de atenție.
Trebuie reținut, totuși, că acestea pot fi cazuri izolate și nu toate vizitele la bancomat se sfârșesc într-un mod neplăcut.
Ba chiar, pensia pe card este metoda pentru care ar trebui să opteze toți românii ieșiți la pensie, cu minime cunoștințe despre folosirea unui ATM.
În încheiere, un îndemn pentru toți cei care au părinți sau bunici: învățați-i pe cei în vârstă din familia voastră detalii tehnice care i-ar putea ajuta să se simtă parte din această lume, cea a prezentului. Nimeni, oricât de în vârstă ar fi, nu este imposibil de învățat.