13 oct. 2022 | 17:03

Cum va răspunde Franța la cel mai negru scenariu în Ucraina. Ce spune Macron despre folosirea armelor nucleare împotriva Rusiei

ULTIMA ORĂ
Cum va răspunde Franța la cel mai negru scenariu în Ucraina. Ce spune Macron despre folosirea armelor nucleare împotriva Rusiei

Președintele francez Emmanuel Macron a precizat, în premieră, care va fi răspunsul său în cazul celui mai negru scenariu în Ucraina: cel în care Vladimir Putin va folosi arme atomice. Liderul de la Elysée spune că țara sa nu va folosi arme nucleare împotriva Rusiei, dacă Moscova decide să lanseze un atac de distrugere în masă în țara invadată.

Franța nu va riposta cu arme nucleare împotriva Rusiei

„Doctrina noastră se bazează pe interesele fundamentale ale națiunii. Ele sunt definite clar și nu ar fi deloc afectate în mod direct dacă, de exemplu, ar exista un atac nuclear balistic în Ucraina, în regiune”, a punctat Macron, miercuri seara, în timpul unui interviu în direct, la postul public France 2.

Este prima dată când Emmanuel Macron discută în detaliu doctrina de descurajare nucleară a Franței cu privire la Ucraina. Totuși, a ținut să sublinieze că „nu este bine să vorbim prea mult despre asta”.

Întrebat dacă ar sprijini o ofensivă ucraineană pentru recucerirea Crimeei, care a fost anexată de Rusia în 2014 într-o mișcare nerecunoscută la nivel internațional, președintele Franței a spus că, „la un moment dat, pe măsură ce conflictul se va amplifica”, Rusia și Ucraina „vor trebui să se așeze la masa negocierilor”.

„Întrebarea este dacă obiectivele războiului vor fi atinse doar prin mijloace militare”, a spus el, deși „rămâne la latitudinea ucrainenilor să decidă” care ar trebui să fie acele scopuri, a completat Macron.

Când i s-a amintit că Ucraina nu mai vrea să negocieze cu Moscova, Emmanuel Macron a spus: „Vă spun că, la un moment dat, va fi necesar. De aceea am refuzat întotdeauna pozițiile maximaliste”. Acesta a dat asigurări că Franța va furniza Kievului sisteme de apărare aeriană după valul de bombardamente din această săptămână, lovituri menite să spargă „rezistența ucraineană”.

Putin amenință cu bomba atomică

Până acum, în ciuda retoricii agresive a Kremlinului, nu au fost observate schimbări în postura nucleară a Federației Ruse. Confruntat cu rezistenţa ucrainenilor, alimentată de ajutorul militar occidental, Vladimir Putin a făcut aluzie la bomba atomică într-un discurs televizat din 21 septembrie. Cu toate acestea, președintele SUA, Joe Biden, nu crede că omologul său rus va folosi arma nucleară tactică în războiul cu Ucraina.

„Nu cred că o va face. Dar cred că este iresponsabil din partea lui să vorbească despre asta”, a transmis liderul de la Casa Albă.

Săptămâna trecută, Biden a avertizat că omenirea se află, pentru prima dată de la sfârşitul Războiului Rece, în faţa riscului unui „Armaghedon” nuclear, adică Apocalipsa, amintind de situaţia din timpul Crizei Rachetelor din Cuba (anul 1962).