Vestea zilei pentru românii născuți înainte de 1975, e vorba de mulți bani la mijloc
Guvernul României, cu ajutorul fondurilor europene, a inițiat două noi proiecte menite să faciliteze reorientarea profesională, angajarea sau inițierea unui business de către persoanele peste 45 de ani, dar și a tinerilor care nu mai urmează nicio formă de studiu. Este vorba de un buget de nu mai puțin de 57 de milioane de euro.
Printr-o postare pe Facebook, ministrul Muncii a anunțat implementarea a două proiecte finanțate de Uniunea Europeană. Scopul sumei cât se poate de generoase este de a facilita reintegrarea în piața muncii a unor categorii de români cu dificultăți în găsirea unui job. Este vorba atât de tinerii care nu mai sunt în învățământ, dar nici nu lucrează, cât și de cei peste 45 de ani pe care, de cele mai multe ori, nu-i angajează nimeni.
Cine vede fondurile europene ca să angajezi tineri și mai puțin tineri
Până la finalul anului viitor, nu mai puțin de 57 de milioane de euro vor ajunge la angajatorii care fac un efort pentru a integra în piața muncii persoanele de peste 45 de ani sau tinerii NEETs („Not in Education, Employment, or Training”).
„Sprijinirea mediului de afaceri pentru a-și apăra locurile de muncă existente, dar și pentru crearea de noi locuri de muncă, a fost permanent o prioritate pentru mine și pentru PSD!
În acest sens, am atras noi fonduri europene pentru subvenționarea angajării tinerilor, dar și a persoanelor peste 45 de ani!
MMSS, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), va implementa, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, două noi proiecte: ”PRO NEETs RMPD – Stimularea integrării absolvenților NEETs pe piața muncii” și ” PROACCES 4 – Subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri”, cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman.
Valoarea celor două proiecte este de 57 milioane de euro.Banii sunt destinați angajatorilor care încadrează în muncă persoane din aceste categorii de persoane, iar prin aceste proiecte venim atât în sprijinul mediului de afaceri, cât și în cel al șomerilor.”, se arată în postarea de pe Facebook a ministrul Muncii, Marius Budăi.