27 sept. 2022 | 18:25

S-a întâmplat cu asigurările românilor în 2022: cum arată piața RCA, asigurările de locuințe

ACTUALITATE
S-a întâmplat cu asigurările românilor în 2022: cum arată piața RCA, asigurările de locuințe

Raportul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței asigurărilor în trimestrul I 2022 aduce clarificări importante.

Societățile de asigurare înregistrate în România au realizat Prime Brute Subscrise (PBS) de 8,76 miliarde de lei, în prima jumătate a acestui an, relevă datele agregate în Raportul privind evoluția pieței de asigurări în semestrul I 2022. Acestor sume li se adaugă subscrierile locale ale companiilor care activează în România în baza dreptului la liberă practică, care au crescut cu aproape 150% față de perioada similară a anului trecut.

”În semestrul I 2022, societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au subscris prime brute în valoare de aproximativ 8,76 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 37% față de valoarea
înregistrată în perioada similară a anului anterior. Piața asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deține o pondere de 83% din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF”, anunță un comunicat al instituției.

” În al doilea trimestru din 2022 evoluția primei medii pentru RCA a urmat o traiectorie de stabilizare. La finalul lunii iunie 2022, prima medie pentru asigurările RCA cumpărate de persoanele fizice a fost de 904 lei, în scădere de la 913 lei, cât era la finalul lunii martie 2022. La general( persoane fizice și persoane juridice), prima medie a fost de 1.154 de lei la 30 iunie, față de 1.138 de lei în martie 2022.”, continuă comunicatul.

Asigurările de sănătate și garanții

Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze o dinamică pozitivă și în semestrul I 2022.

”Acestea au avut un volum al subscrierilor de aproximativ 376 milioane lei, în creștere cu aproximativ 32% față de semestrul I aferent anului precedent, deținând o pondere de 4,30% în totalul primelor brute subscrise de societățile autorizate și reglementate de ASF. Numărul contractelor în vigoare la finalul lunii iunie 2022 la nivelul întregii piețe a asigurărilor de sănătate se situa la 199.884, în scădere cu circa 50% față de numărul contractelor în vigoare la finalul semestrului I 2021”, arată sursa citată.

Cu toate acestea, asigurările de garanții au fost în scădere în primul semestrul din 2022.

„Asigurările de garanții au înregistrat un volum al primelor brute subscrise de aproximativ 140 milioane lei în semestrul I 2022, în scădere cu 33% față de aceeași perioadă din anul anterior (208 milioane lei). La nivelul întregii piețe, ratele SCR și MCR au fost supraunitare la finalul lunii iunie 2022. Rata SCR a atins nivelul de 1,58, în creștere cu 3% față de iunie 2021, în timp ce rata MCR a înregistrat un nivel de 3,64, în scădere cu 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, concluzionează raportul instituției.

Întreg raportul poate fi accesat aici.