“Regularizarea” la români: ce trebuie să știi despre facturile la curent
Facturile de regularizare, adică verificarea consumului de energie electrică din ultimele luni, le dau bătăi de cap românilor. Mulți se plâng că le-au venit facturi uriașe la curent.
„Regularizarea trebuie făcută la 3 luni dar mai trebuie să se și poată face la 3 luni în sensul în care trebuie să avem în vedere că mai mult de jumătate din contoarele românilor se găsesc în interiorul apartamentelor sau în curțile oamenilor și în situația în care cititorii nu au acces la acele contoare practic nu pot să pună în aplicare legea. În momentul de față au existat mai multe acțiuni la mai mulți furnizori și mai mulți distribuitori care, practic, au „forțat” cumva ca să se ajungă să se facă citirea mai ales în cazul în care nu s-au făcut citiri de câte un an de zile, doi ani de zile sau chiar mai mult. Vin foarte multe facturi de regularizare care cuprind consumul de energie electrică pe un număr de 20 – 24 de luni”, spune președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, citat de RTV.
În acest context, deși Guvernul a impus noi plafoane de consum pentru energia electrică, facturile vor fi tot mari. Așa că trebuie să te aștepți în perioada următoare, la facturi mai mari.
Cât curent consumi
Oamenii au fost sfătuiți să facă economie la energie electrică, pentru că astfel vor beneficia de preț plafonat. Cu toate astea, ei constată că, chiar dacă au redus factura lunară din august 2022 sub 255 lei/kWh, în loc să aibă pe factură prețul promis plafonat de 0,8 lei/kWh, au prețul de 1,8 lei/kWh.
Cu alte cuvinte, pentru un apartament cu trei camere care a consumat 250 kWh în luna august 2022, proprietarul în loc sa achite 200 de lei, va achita 450 de lei. Acest lucru se întâmplă pentru că legea prevede că se aplică prețul plafonat, doar dacă consumul mediu anual din anul 2021 este sub 255/300 kWh. Așa că degeaba faci economie la energie anul acesta, dacă nu ai făcut în 2021.
Mai jos, ai niște calcule făcute de cei de la RomâniaTV.net, ca să-ți dai seama cât consumi.