Documentele care scot la iveală ce ne ascunde Guvernul despre criza din iarnă: o nouă stare de alertă
Se pare că mesajele liniștitoare venite de la Palatul Victoria și Palatul Cotroceni au și un substrat mai puțin cunoscut de publicul larg, plin de potențiale riscuri energetice în sezonul rece următor.
Oficialii din cadrul coaliției de guvernare vin cu mesaje menite să nu agite spiritele și să ne confere siguranța că actuala criză energetică internațională nu va afecta România atât de mult pe cât vor fi lovite alte state.
Însuși președintele Klaus Iohannis a dat miercuri asigurări că se face tot posibilul pentru a atenua impactul crizei și că accentul se pune pe protejarea consumatorilor.
„Criza energetică este urmare a războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei, nu este o problemă care a fost creată în România pentru români și nu este o problemă creată în Europa pentru europeni. Guvernul României a luat lucrurile foarte în serios, a căutat și a găsit modalități de ameliorare a situației.
În toate discuțiile pe care le-am avut eu cu premierul și cu ministrul Energiei am subliniat că prima prioritate trebuie să fie consumatorii, românii care stau acasă și așteaptă soluții, și dintre ei, o atenție specială trebuie îndreptată către consumatorii vulnerabili, care nu-și permit să plătească prețuri mari la energie. Toate demersurile și ordonanțele care s-au dat în acest domeniu au fost construite în așa fel încât, sigur, să sprijine sectorul producției și distribuției, dar prioritar să fie protejați oamenii de creșteri exacerbate ale prețurilor”, a punctat oficialul.
Joi, un mesaj similar a venit și de la premierul Nicolae Ciucă: „Din analiza de până acum nu identificăm riscul ca țara noastră să rămână fără energie. Sigur că trebuie să fim pregătiți inclusiv pentru scenariul negru. La comandamentul de săptămâna viitoare vom discuta aceste ipoteze și scenarii și ce avem de făcut.
E și punerea în aplicare a unui sistem gradual de măsuri care au ca obiectiv să menținem aprovizionarea cu energie a cetățenilor. Planul de iarnă a fost întocmit de toți responsabilii cu sectorul energetic din România. Odată aprobat planul, am stabilit că săptămâna viitoare să avem și întâlnirea cu comandamentul de iarnă. El de regulă se întocmea în noiembrie, dar reușim astfel să avem timp să analizăm toate ipotezele ce pot afecta sistemul enrgetic românesc”, a spus premierul
Ni se ascunde adevărul?
Ei bine, Dispecerul Energetic Național (DEN) vorbește despre o situație menită să ne ridice semne de întrebare cu privire la confortul nostru de peste iarnă.
„DEN recomandă autorităților, printre altele, să îi pregătească pe consumatori pentru eventualitatea în care va fi nevoie de raționalizări, în ″situații previzibile de criză energetică″, și să relaxeze temporar restricțiile privind încălzirea cu lemne, pentru reducerea cererii de electricitate și gaze”, se arată într-o analiză Profit.ro.
″În scenariul pesimist, la vârful de seară se înregistrează un deficit de producție de aproximatvi 3.490 MW, 550 MW putând fi acoperiți prin mobilizarea integrală a rezervelor din sistem, iar diferența neacoperită fiind de 2.940 MW″, conform unui document al DEN.