07 sept. 2022 | 09:52

Liz Truss a rupt tradiția diplomatică în prima zi de mandat. Primele discuții telefonice le-a purtat cu Zelenski. Acord stabilit cu Joe Biden

ULTIMA ORĂ
Liz Truss a rupt tradiția diplomatică în prima zi de mandat. Primele discuții telefonice le-a purtat cu Zelenski. Acord stabilit cu Joe Biden

Invazia rusă a Ucrainei și criza energetică globală sunt prioritățile de politică externă ale noului premierul britanic Liz Truss, subiecte fierbinți despre care a vorbit cu președintele SUA, Joe Biden, la telefon. Cei doi oficiali au promis că își vor consolida relația în fața agresiunii lui Vladimir Putin.

Noul premier al Marii Britanii, discuții cu Zelenski și Biden

Apelul lui Truss către Biden de marți seară a urmat după conversația cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și s-a concentrat pe ceea ce prim-ministrul Marii Britanii a numit „problemele economice extreme cauzate de războiul lui Putin”. Biden și Truss „și-au întărit angajamentul de a consolida libertatea globală, abordând riscurile prezentate de autocrații și asigurându-se că Putin eșuează în Ucraina”, potrivit Downing Street.

Noua rezidentă din Nr. 10 și-a ținut promisiunea de a renunța la protocolul diplomatic obișnuit, sunându-l prima dată de Volodimir Zelenski, apoi pe Joe Biden. Liz Truss a promis, în repetate rânduri, în timpul campaniei pentru Partidul Conservator, că va lua legătura cu Ucraina înainte de a contacta orice altă țară, pentru a reînnoi sprijinul Marii Britanii în fața agresiunii lui Putin.

Ce a vorbit la telefon cu președintele SUA

Succesoarea lui Boris Johnson și liderul de la Casa Albă „au convenit asupra importanţei protejării” păcii în Irlanda de Nord, în timpul primei lor convorbiri telefonice. În perioada în care a fost în fruntea diplomaţiei britanice, Liz Truss introdusese o lege care inversa prevederile vamale ca parte a statutului post-Brexit al Irlandei de Nord, cu riscul declanşării unui război comercial cu Bruxelles.

Truss, care l-a înlocuit pe Boris Johnson, i-a transmis lui Joe Biden că aşteaptă cu nerăbdare să „colaboreze îndeaproape, pentru a aborda provocările comune”, referindu-se la „problemele economice extreme declanşate de războiul preşedintelui rus Putin”, a dezvăluit o purtătoare de cuvânt de la Downing Street.

Acord pentru a proteja Irlanda de Nord

Ulterior, Washingtonul a relatat că Joe Biden şi Liz Truss au discutat despre angajamentul lor de a proteja Acordul de pace de Vinerea Mare, care a pus capăt celor trei decenii de violenţă în Irlanda de Nord, dar și despre „importanţa ajungerii la un acord negociat cu UE privind Protocolul din Irlanda de Nord”. De asemenea, în cadrul convorbirii telefonice s-au abordat „provocările din partea Chinei” şi a Iranului, care trebuie împiedicat „să obţină vreodată o armă nucleară”.

„Liderii au subliniat legătura specială care uneşte ţările noastre şi şi-au exprimat dorinţa de a o consolida în continuare”, a spus Casa Albă.

Atitudinea lui Liz Truss a îngrijorat Occidentul

Apelul vine pe fondul îngrijorărilor SUA cu privire la atitudinea lui Liz Truss, care, cât timp a fost ministru de Externe, s-a confruntat cu tensiuni post-Brexit apărute în Irlanda de Nord şi a modificat legăturile Regatului Unit cu Bruxelles, Dublin şi Washington. Joe Biden s-a arătat deranjat de politica de Brexit a Marii Britanii sub conducerea lui Boris Johnson.