05 sept. 2022 | 15:55

Luna, mai „clară” ca niciodată: fotografiile misiunilor Apollo, scoase „de sub cheie” și remasterizate pixel cu pixel

ACTUALITATE
Luna, mai „clară” ca niciodată: fotografiile misiunilor Apollo, scoase „de sub cheie” și remasterizate pixel cu pixel

Într-un seif aflat „sub cheie” la Centrul Spațial Johnson din Houston, Texas, se află 35.000 de fotografii originale din misiunile istorice Apollo ale NASA. Pentru prima dată, în ultimii 50 de ani, aceste fotografii au fost restaurate, pixel cu pixel.

Strânse într-o nouă carte numită Apollo Remastered, de Saunders, care este unul dintre cei mai de seamă experți din lume în restaurarea digitală NASA, fotografiile au fost îmbunătățite prin tehnici și abilități de ultimă oră, iar rezultatul îl poți vedea în acest articol.

Practic, poți experimenta plimbări în spațiu, dar și pe Lună ca și cum ai fi acolo, așa cum atestă astronautul Apollo 16 Charlie Duke: „Imaginile remasterizate ale lui Andy Saunders sunt atât de clare și de reale, încât te fac să crezi că ești acolo. Sunt o reprezentare exactă a ceea ce îmi amintesc din călătoria mea pe Lună cu Apollo 16. Aceste fotografii dezvăluie foarte precis cum a fost cu adevărat Luna atunci”.

Charlie Duke a lăsat pe Lună o fotografie cu familia sa, în 1972

„Fotografia de familie, lăsată pe suprafață Lunii, a fost un moment emoționant pentru mine”, a declarat, de asemenea, Duke.

rezolutie-uimitoare-fotografii-luna-2

Apollo 16, aprilie 1972. Pe verso scrie: „Aceasta este familia astronautului Charlie Duke de pe planeta Pământ. Aselenizat pe Lună în aprilie 1972” – Credit imagine: NASA/JSC/ASU/Andy Saunders

Aceste două fotografii, puse una lângă alta, demonstrează măiestria editării.

rezolutie-uimitoare-fotografii-luna

Detaliile acestei fotografii realizate de Buzz Aldrin imediat după ce Neil Armstong a pășit pe Lună dezvăluie ochii lui, roșii și înlăcrimați, bucuroși, dar epuizați – Credit imagine: NASA/Andy Saunders (Sursa digitală: Stephen Slater)

În decembrie anul acesta, se vor împlini 50 de ani de când oamenii au pășit ultima dată pe Lună, dar și de când au fost făcute o parte dintre aceste fotografii. În următorul deceniu, ne putem aștepta la noi fotografii spectaculoase de pe suprafața Lunii care să nu mai aibă, de data aceasta, nevoie de nicio editare suplimentară.

Mai multe despre misiunea Artmemis poți citi aici.

rezolutie-uimitoare-fotografii-luna-3

Gemeni XXI, noiembrie 1966. Buzz Aldrin face primul selfie în spațiu. Credit imagine: NASA/JSC/ASU/Andy Saunders

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele