29 aug. 2022 | 10:24

Cazare la mare, chiar și de la 35 de lei pe noapte: a începutul programul ”Litoralul pentru toți”

ACTUALITATE
Cazare la mare, chiar și de la 35 de lei pe noapte: a începutul programul ”Litoralul pentru toți”

Ultima săptămâna oficială de vară începe cu 31-32 de grade la Mamaia, chiar dacă s-ar putea ca spre finalul săptămânii să existe și precipitații intermitente. Chiar și așa, niciodată nu a fost mai ieftin să mergi la mare în ”extra – sezon”. Prin programul ”Litoralul pentru toți”, există cazări chiar și de la 35 de lei pe noapte.

În această săptămână, prin coordonarea realizată de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), a început a 41-a ediție a programului ”Litoralul pentru toți”, cu prețuri de până la 75% mai mici față de cele din vârful sezonului. Acest program își propune să aducă cât mai mulți români la mare și, în același timp, să întindă o mână de ajutor hotelierilor care pot să mai profite un pic de vremea caldă de afară.

Ce este ”Litoralul pentru toți”, cine poate profita

„Programul social „Litoralul pentru toţi” a ajuns la ediţia cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife care pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârful sezonului”, se menţionează într-un comunicat al FPTR.

În condiții ideale, conform estimărilor oferite de FPTR, aproximativ 100 de hoteluri vor participa la ediția din acest an a programului și, în total, vor fi disponibile circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.„În ciuda scurtării vacanţei de vară a elevilor şi a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, „Litoralul pentru Toţi” este un program aşteptat şi dorit atât de români care s-au bucurat deja de o vacanţă în plin sezon, cât şi de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral. Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă şi îi îndemn pe turişti să rezerve în această activitate pentru că preţurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinaţiile concurente, iar vremea se anunţă a fi însorită şi călduroasă toată luna septembrie”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

În cazul în care ești interesat de acest program, merită să ai în vedere că există tarife care încep de la 35 de lei pe noapte la un hotel de trei stele, fără mic dejun, pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Până și pe partea de all-inclusive există oferte bune, 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele, pentru minimum două nopți de cazare.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele