Mare atenție la ce link-uri accesezi: hackerii acționează acum prin Instagram. Cum te aperi
Dacă ai cont de Instagram, trebuie să fii vigilent perioada asta. Conform Directoratului Național de Securitate Cibernetică, este în desfășurare o campanie de phishing care vizează utilizatorii Instagram.
Utilizatorii primesc mesaje, SMS-uri sau e-mailuri prin care li se solicită să-și reseteze parola, prin accesarea unui link, avertizează DNSC. Specialiștii atrage atenția asupra unor SMS-uri, e-mail-uri sau mesaje primite pe social media din surse necunoscute sau de la numere scurte, care cer autentificarea în contul de Instagram sau resetarea parolei.
Dacă ai cont de Instagram, fii atent
Ca să fii în siguranță, nu furniza altor persoane date referitoare la coduri de autentificare sau astfel de link-uri pentru resetarea parolei. Aceste acțiuni ar putea duce la pierderea accesului la cont. În plus, este indicat să activezi autentificarea cu doi factori (2FA) din setările Instagram și să instalezi un antivirus.
Mai mult, DNSC avertizează că există posibilitatea ca atacatorii să se folosească și de opțiunea ”Forgot my password” din Instagram, pentru a te determina să îți schimbi parola contului. Așadar, accesarea link-ului poate duce la pierderea accesului la contul tău, atacatorii având astfel posibilitatea de a schimba parola.
Cam așa arată un SMS din campania de phishing primit de un utilizator: