12 iul. 2022 | 07:47

România, o țară mai scumpă decât crezi: motivul pentru care fug angajatorii de meleaguri mioritice

ACTUALITATE
România, o țară mai scumpă decât crezi: motivul pentru care fug angajatorii de meleaguri mioritice

Ca angajator în România, nimic nu este mai descurajator decât mecanismul de impozitare și taxare impus de stat pentru salariați. Românii sunt supraimpozitați și, din salariu, un procent copleșitor se duce la autorități.

Când un român se bucură de un salariu de 1000 de euro, de fapt, angajatorul achită peste 1750 de euro din bugetul companiei angajatoare. Diferența merge la stat și, în teorie, ar trebui să se reflecte în sănătate, pensie și nu numai. În practică, știm cu toții condițiile din spitalele românești, dar și cât de generoase sunt majoritatea pensiilor oferite românilor.

Cum stau românii în Europa, la taxe

Singurele țări cu taxe, impozite și contribuții sociale mai mari decât ale românilor, la nivel european, sunt plătite în Turcia, Slovacia, Bosnia și Herțegovina, Estonia, Portugalia și Norvegia. În practică, la fiecare salariu net de 1.000 euro din Turcia, angajatorii ajung să plătească în plus statului prin taxe şi contribuţii circa 800 euro, cei din România, Bosnia sau Estonia, peste 750 euro. În final, cei din țări precum Portugalia și Norvegia achită peste salariul net aproximativ 700 euro, arată un studiu comparativ făcut de Accace.

Compania a analizat taxele și impozitele plătite de angajatori pentru un salariu net de 1000 de euro în nu mai puțin de 18 țări din Europa. Lista a inclus: Bosnia și Herțegovina (Federația Bosniei și Herțegovinei și Republica Srpska), Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Croația, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Serbia, Turcia, Ungaria și Ucraina. Pentru ca această comparație să fie una echitabilă, au optat să nu ia în considerare tichetele de masă oferite de anumiți angajatori, s-au uitat la persoane fără copii, cu normă întreagă și fără alte beneficii.

În România, Turcia și Slovacia, aproximativ 75% din valoarea salariului net, pe lângă suma de 1000 de euro care ajunge la angajat, se duce la stat, sub formă de taxe și impozite.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele