Pensiile speciale, de neatins: argumentul imbatabil pentru care nu pleacă nicăieri, nu pot fi supraimpozitate
Dintr-un exces de zel populist, tot mai mulți oficiali din coaliția de Guvernare au ieșit în ultimele săptămâni și au făcut declarații pe marginea supraimpozitării pensiilor speciale. Având în vedere că nu pot pleca nicăieri, măcar să fie micșorate semnificativ. În realitate, însă, până și supraimpozitarea este un mit ce pare imposibil de materializat, din punct de vedere legal.
De mulți ani, foarte mulți români sunt dezamăgiți de faptul că există pensii speciale, sume fabuloase de bani pe care le primesc foști magistrați, foști parlamentari și oameni din structurile MAI fără să se aplice principiul contributivității. Cu alte cuvinte, ei nu primesc 20.000 de lei pe lună, de exemplu, pentru că au plătit impozite la stat în urma cărora s-a calculat acea sumă. Sub nicio formă. Din păcate, acestea sunt cât se poate constituționale, iar probabilitatea să dispară vreodată sau măcar să fie micșorate nu pare să existe.
Pensiile speciale, rușinea României
Deși au intrat și în vizorul oficialilor de la Bruxelles ca neavând vreo noimă, iar ajustarea lor este menționată în PNRR, fostul președintele al Curții Constituționale a explicat că șansele ca acestea să fie supraimpozitate, de exemplu, nu prea există. Ar încălca Constituția României.
Augustin Zegrean a clasificat practica supraimpozitării pensiilor ca pe o gogomănie. Fostul președinte al CCR a explicat că în Constituție se menționează cât se poate de clar principiul justei așezări a sarcinilor fiscale. Acesta se traduce prin faptul că nu ai cum să impozitezi un pensionar cu 10% și altul cu 99%. În ceea ce privește problema unora cu faptul că nu pensiile speciale nu se bazează pe contributivitate, Zegrean a adus exemplul militarilor care ”nu au contribuit niciodată la pensii. Cu ăștia ce faci? Unde îi duci cu pensia?”
”Nu e o discuție nouă. De fiecare dată când merge prost economia se vorbește despre impozitarea sau desființarea pensiilor speciale. Nu-s foarte mulți bani acolo, nu vor salva economia cu banii ăștia. Niciodată nu am auzit ”hai să ne ocupăm să mărim pensiile mici, nu să le reducem pe alea mari”. Dar asta e o altă discuție și nu vreau să intru în ea…
Deci Constituția are un text care vorbește despre justa așezare a sarcinilor fiscale. Acest text trebuie să-l aibă în vedere Guvernul când vorbește asemenea gogomănii. Nu poți să-l impozitezi pe unul cu 99% și pe altul cu 10 sau 16%. Nu se poate lucrul ăsta!
Pensiile, în general, nu se impozitează și foarte bine! Oamenii care au contribuit la pensii au plătit și impozite pentru banii pe care i-au câștigat, apoi și-au plătit și cotizația pentru pensii. Ce să mai impozitați acolo?”, a declarat Zegrean, într-o intervenție la B1 TV.