29 ian. 2010 | 13:40

Nintendo… până unde? până când?

ACTUALITATE
Nintendo... până unde? până când?

WiiFaimoasa consola Wii a celor de la Nintendo continuă să spulbere concurența cu vânzări record în perioada sărbătorilor din 2009, totuși continuă să piardă teren față de PlayStation-ul celor de la Sony sau Xbox-ul dezvoltat de Microsoft.

Deși doar în decembrie au fost cumpărate 3,81 milioane de console Wii, cu mult peste cele 1,31 de milioane de Xbox-uri sau 1,36 milioane de PlayStation 3, profiturile Nintendo au scăzut, dată fiind și reducerea prețului de la 250 la 200 de dolari/consolă.

Aceste cifre ar putea fi traduse prin faptul că încet, dar sigur, gamerii privesc spre o nouă eră. Specialiștii sunt de părere că Sony și Microsoft vor continua să câștige pentru că, atât Xbox, cât și PlayStation tind să fie mai mult decât simple console, fiind susținute de portaluri media bogate în conținut, gen Xbox Live.

Parteneriatul încheiat recent între Nintendo și Netflix, ce va avea ca rezultat posibilitatea de streaming video prin intermediul consolelor, demonstrează că jocurile, oricât de captivante ar fi, tind să nu mai fie suficiente.

Odată cu lansarea iPad-ului, care înglobează un procesor de 1 Ghz și un display de 9,7 inch, supremația Nintendo DS și Sony PSP în segmentul consolelor portabile ar putea fi serios periclitată.

Pe viitor, succesul unei console va fi dat și de serviciile care vin odată cu ea. De exemplu, pentru DS sau PSP putem găsi jocuri în mai toate magazinele de profil, dar magazinul Apple conține o colecție de milioane de jocuri și aplicații, la care poți avea acces în doar câteva secunde…


Sursa: Toptechnews