31 mai 2022 | 19:23

Semnal important din piața imobiliară din România: ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

ACTUALITATE
Semnal important din piața imobiliară din România: ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Multiplele crize din prezent, care macină atât economia națională, cât și finanțele personale, încep să-și pună amprenta și pe piața imobiliară din România. Se pare că problemele economice și traiul tot mai scump descurajează românii și companiile să demareze noi construcții.

Conform celor mai recente date furnizate de Institutul Naţional de Statistică, se înregistrează o scădere a numărului de autorizații de construire.

După primele patru luni, e tot mai clar că piața are probleme

Analiza INS arată care este situația pe piață, după primele patru luni ale anului curent. Concluzia este simplă și grăitoare: numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 3%.

În luna aprilie 2022 s-au eliberat 3956 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, ceea ce marchează o scădere cu 9,9% faţă de luna martie 2022 şi cu 15,5% faţă de luna aprilie 2021.

În perioada de referință (ianuarie-aprilie), s-au eliberat 14438 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 3,0% faţă de perioada similară a anului precedent, ne mai spun experții INS.

În luna aprilie 2022 se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-15,5%) cât şi a suprafaţei utile totale (-11,6%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent. În profil teritorial, această scădere (-725 autorizaţii) a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-179 autorizaţii), Vest (-176), Sud-Muntenia (-105), Sud-Vest Oltenia (-81), Sud-Est, Nord-Vest şi Bucuresti-Ilfov (-50 fiecare) şi Centru (-34).

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna aprilie 2022 s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-22,3%) şi o creştere a suprafaței utile totale (+47,7%). În profil teritorial, această creştere (+123903 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+73664 mp), Bucuresti-Ilfov (+37605), Vest (+13583), Nord-Est (+13332) şi Sud-Est (+6719). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-10169 mp), Centru (-8850) şi Sud-Vest Oltenia (-1981).

Nu prea se mai construiește, iar construcțiile deja existente se scumpesc

În paralel cu pierderea interesului românilor pentru a ridica noi construcții, cele existente înregistrează creșteri de preț. Apartamentele noi, cu precădere, dar și cele vechi sau casele pe pământ se află sub un curent inflaționist, la fel ca restul bunurilor și serviciilor de pe piață.

Unii analiști vorbesc despre creșteri procentuale de două cifre în 2022 pentru apartamentele noi. De altfel, românii vor avea probleme nu doar dacă vor veni cu banii de acasă să achite imobilul, ci și dacă se vor împrumuta la bancă.

Ratele continuă să crească, pe fondul scumpirii dobânzilor, iar analiștii anticipează că IRCC, noul indice în funcție de care se calculează dobânzile la creditele noi, va ține pasul cu ROBOR, care se apropie vertiginos de pragul de 6%. Prin urmare, ratele vor fi mai piperate, dar și finanțarea va fi mai dificil de obținut, din cauza toleranței mai mici la risc a băncilor, în această perioadă tulbure.