Criza alimentară globală: ce se întâmplă cu prețurile la alimente
Criza alimentară globală este un pericol, iar despre asta am scris AICI mai multe detalii. Cu toate astea, indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut ușor în luna aprilie, după ce în luna martie a urcat la un maxim istoric.
Totuși, securitatea alimentară mondială continuă să fie un motiv de îngrijorare din cauza condițiilor dificile de pe piață, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr.
Luna trecută, acest indice a scăzut cu 0,8% comparativ cu luna martie, până la 158,5 puncte, față de maximul istoric de 159,7 puncte atins în luna martie.
Criza alimentară globală, un pericol pentru omenire
„Această mică scădere este o veste binevenită, în special pentru țările cu venituri mici, dar cu toate acestea prețurile la alimente rămân apropiate de maximele atinse recent, ceea ce reflectă tensiunile persistente pe piață și reprezintă o provocare la adresa securității alimentare mondiale”, a declarat economistul șef de la FAO, Maximo Torero Cullen.
Cu toate astea, indicele global al prețurilor produselor alimentare este cu 29,8% mai mare decât era în luna aprilie a anului trecut. Această creștere se datorează în parte și îngrijorărilor cu privire la impactul invaziei rusești în Ucraina.
Criza alimentară se va acutiza, din cauza anumitor factori, avertizează Organizația Națiunilor Unite. Unul dintre acești factori este războiul din Ucraina. Conform Washington Post, Programul Alimentar Mondial al ONU susține că oamenii din întreaga lume vor muri de foame dacă porturile ucrainene de la Marea Neagră nu vor fi redeschise în curând.
Astfel, dacă silozurile nu vor fi golite în curând, nu va mai fi loc unde să depoziteze recolta din această vară. Acest lucru va provoca risipă masivă și va crește și mai mult prețurile la alimente la nivel mondial.