ASUS Eee Pad Slider SL101 – O tableta performanta si originala
Chiar daca a trecut mai bine de jumatate de an de la aparita procesorului Tegra 2 in produse, context in care am fost bombardati cu modele mai mult sau mai putin originale de tablete, este imbucurator sa vezi ca spiritul creativ al producatorilor este inca in viata. ASUS Eee Pad Slider este una din aceste creatii, care pe langa faptul ca nu incearca sa imite alte dispozitive de acest gen, atrage atentia unui nou tip de utilizatori catre avantajele folosirii unei tablete, cu ajutorul unor elemente originale. Chiar daca ASUS Transformer este un real succes atat in tara noastra, cat si la nivel global, iar EEE Pad Slider-ul are cateva trasaturi comune cu aceasta, diferentele sunt cele care vor scoate in fata Slider-ul pentru un anumit tip de utilizatori.
ASUS EEE Pad Slider SL101 este o tableta al carei format cu tastatura integrata reuseste sa o transforme intr-o unealta de business mult mai eficienta decat alte cateva solutii de pe piata. Este adevarat ca iPad suporta o tastatura pe Bluetooth, Transformer are un dock dedicat pe care il puteti achizitiona pentru a avea aceasta functie suplimentara, insa in cazul Slider-ului, sentimentul este altul. Faptul ca tastatura este in pemanenta dedesubt si se gliseaza in afara simutan cu ridicarea ecranului la un unghi confortabil te incurajeaza sa scrii mai cu spor. Chiar daca imaginile reusesc sa reproduca foarte bine modul in care tastura, impreuna cu o placa aparent metalica, sustin ecranul, cel mai bine ar fi sa va aduceti aminte de smartphone-uri precunNokia N97, pentru a intelege sistemul celor de la ASUS.
Intr-adevar, nu este o tableta usoara, cantarind 886 de grame. Grosimea tabletei de 17,7 milimetri aminteste mai degraba de un netboo,insa pe de alta parte, Slider vine cu Android Honeycomb, un sistem de operare care profita la maxim de posibilitatile hardware alte Nvidia Tegra 2. Legat de acest aspect, trebuie mentionat ca in curand SL101 va fi upgradat la Ice Cream Sandwich, daca e sa credem informatiile postate pe site-ul oficial ASUS. Chiar daca trendul actual din lumea tabletelor implica dimensiuni din ce in ce mai reduse atasate unei greutati de asemenea infime, Slider-ul face o treaba foarte buna din a fi impotriva curentului. Avem acelasi ecran de 10,1 inci care ne-a incantat la Transformer, retroiluminat cu LED, bazat pe tehnologia IPS pentru unghiuri de vizibilitate foarte bune si cu touchscreen capacitiv, dar atractia este evidenta: tastatura. Aceasta este extrem de subtire si de compacta, dar nu face niciun compromis de layout sau dimensiuni. Aceata pare smulsa dintr-un netbook ASUS Sea Shell. Lasand la o parte aspectul aerisit si sentimentul extrem de confortabil pe care-l genereaza in cadrul sesiunilor de blogging sau IM, daca asta este pasiunea voastra, tastatura este responsabila si de cele aproximativ 200 grame in plus fata de Transformer.
Chiar daca la interior nu aveti optiuni de configurare, exteriorul e disponibil in 2 versiuni. Puteti alege dintre culorile maro sau alb. Intr-adevar, ecranul este negru in ambele cazuri, insa partea inferioara care ascunde tastatura, impreuna cu rama aparatului sunt vopsite in culorile mentionate. Legat de culoarea tastelor, daca in versiunea de Slider maro acestea sunt de aceeasi culoare, in cazul modelului de culoare alba, tastele sunt gri. Dimensiunile dispozitivului sunt 273 x 180 x 17,7mm, iar la exterior acesta este realizat predominant din plastic. Chiar daca unii ar putea pretinde ca dispozitivele din plastic nu-ti dau sentimentul de trainicie, atentia la detaliu, si calitatea finisajelor par sa justifice o mare parte din bani.
Daca tot suntem la exterior, elementele de conectica integrate de cei de la ASUS sunt departe de a fi putine. Intr-adevar, un slot microSD nu mai e de mult o surpriza, mai ales in cazur aparatelor cu Android, insa faptul ca suporta o capacitate de 64 GB pe acest tip de card minuscul este un plus. Din fericire cei de la ASUS nu s-au rezumat doar la atat. Un port HDMI pentru TV Out, un USB 2.0 care functioneaza ca host si o mufa de casti, sunt ascune parca pe marginea dispozitivului, iesind la iveala exact cand aveti nevoie. Legat de portul USB, pe langa un suportul conectarii unui stick de memorie, sau a unui hard disk extern, acesta suporta si un mouse, cu fir sau fara, context in care cu siguranta aveti la indemana functionalitatea unui notebook intr-un pachet mai compact si performant. Pe langa butoanele standard (on/off si volum), cei de la ASUS au integrat un buton dedicat actiunii de repornire a sistemului de operare. Chiar daca nu s-a blocat in teste, iar sistemul de operare Honeycomb este stabil de fiabil incat sa nu prezeinte astfel de probleme, un astfel de buton este pe cat de banal, pe atat de binevenit.
La o tableta, indiferent de tipul de client, doua lucruri sunt importante: ecranul si specificatiile tehnice. Cum spuneam mai sus, display-ul este aparent identic fata de cel din Transformer. Gratie tehnologiei IPS, acesta poate afisa imagini de calitate cam in orice conditii si in orice unghi si este protejat cu Gorilla Glass. Chiar daca in momentul in care desfaceti prima oara Slider-ul veti fi inclinat sa credeti ca pozitia ecranului vine cu cateva optiuni de ajustare, dupa putin timp veti fi convins ca nu este asa. Partea buna este ca cei de la ASUS s-au chinuit suficient de mult timp sa decida unghiul fix in care sta ecranul ,,in pozitia netbook”. Nu de alta, dar dupa putin timp va veti obisnui si vi se va parea perfecta.
Daca la interior avem acelasi Tegra 2, acelasi gigabyte de memorie RAM, Wireless N, Bluetooth 2.1+EDR si GPS ca in alte tablete, exista un element caruia ii ducem lipsa: modulul 3G. Din fericire, versiunea cu 3G are toate sansele sa apara si pe piata din Romania in lunile ce urmeaza, dar din pacate nu exista la momentul redactarii acestui text. Ca stocare avem o memorie flash de 32 GB, mai mult decat suficienta in majoritatea cazurilor. Avand in spate un predecesor precum Transformer, aceasta tableta nu putea sa nu includa camere goto/video. Cea de pe spate ofera o rezolutie de 5 megapixeli si un blitz LED, iar cea frontala este putin mai modesta, cu o rezolutie de 1,3 megapixeli. Din pacate rezultatele nu sunt miraculoase, mai ales in conditii de lumina redusa unde zgomotul de imagine este evident. Partea buna este ca nimeni nu face suficient de multe fotografii cu tableta incat sa conteze calitatea asa de mult. Pentru apeluri video ambele sunt decente. Bateria este alt element vital de constructie, iar in cazul SL101, cele aproximativ 7 ore si jumatate de navigat pe internet folosind o conexiune wireless sunt mai mult decat suficiente pentru o zi performanta petrecuta departe de birou.
Legat de performanta tabletei Asus EEE Pad Slider SL101, in comparatie cu alte tablete Tegra 2, in teste nu a fost cu mult mai impresionanta, dar nici nu a dezamagit. In definitiv vorbim de configuratii hardware apropiate. In alta ordine de idei insa, SL101 ofera elemente de design pe care in alta parte nu le mai gasiti. Altfel spus, daca v-ati dorit o tableta care sa faca mai mult decat navigat pe internet, acest model s-ar putea sa se apropie de ideal. Ca sa nu mai spun ca puteti juca Angry Birds cu mouse-ul.