06 apr. 2022 | 10:15

Zece refugiați ucraineni s-au rătăcit pe munte, în Maramureș. Un bărbat a murit, iar altul a fost găsit degerat

ULTIMA ORĂ
Zece refugiați ucraineni s-au rătăcit pe munte, în Maramureș. Un bărbat a murit, iar altul a fost găsit degerat

Zece refugiați din Ucraina sunt căutați în acest moment cu elicopterul. Mai multe persoane s-au rătăcit pe Muntele Pop Ivan, iar Poliția de Frontieră Sighetu Marmației a fost sesizată în acest sens. Mai multe echipaje sunt la fața locului pentru a căuta persoanele rătăcite.

Refugiați ucraineni, pierduți pe munte în România

UPDATE 6.04 – „În cursul nopții, la ora 2.48, la 112 a fost anunțat că o persoana rătăcită a fost găsită de către doi salvatori din Ucraina, pe teritoriul Ucrainei” a declarat purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş.

Persoana în cauză avea picioarele degerate şi nu a putut fi transportată pe jos, așa că a primit ajutor medical la fața locului de la cei doi salvatori, potrivit sursei citate.

Salvatorii au cerut intervenția unui elicopter pentru transportul cât mai rapid la un spital.

„Operatorul 112 ne-a făcut legătura cu ofiţerul de serviciu din cadrul Dispeceratului de Coordonare Elicoptere Mureş care ne-a solicitat să luăm din nou legătura la ora 06.45, la răsărit, pentru a evalua condiţiile meteorologice şi în cazul în care acestea vor fi favorabile vor permite elicopterului să efectueze zborul de recuperare a persoanei rănite”, a precizat purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş.

Una dintre cele două persoane salvatoare a transmis coordonatele pentru a putea fi localizaţi.

„Echipele de salvare din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte şi echipele de sprijin de la celelalte structuri şi Salvamont s-au întors la bază, în jurul orei 03.20, nereuşind identificarea locului unde se găseşte persoana în cauză”, a mai spus Dan Bucă. Tatăl bărbatului a fost găsit, decedat, într-o râpă.

Oamenii au încercat să ajungă în România, pe munte, însă s-au rătăcit.

„Au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene, în vederea cercetării în comun a aspectelor sesizate. De asemenea, în intervalul orar 10.00-13.00, un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, din al cărui echipaj a făcut parte și un polițist de frontieră a survolat zona de responsabilitate, în scopul observării persoanelor rătăcite. Menționăm că acțiunea de căutare continuă, în sistem integrat, în vederea găsirii acestor posibile persoane rătăcite”, informează Prefectura Maramureș.

În zonă este zăpadă, frig și ceață, lucru care îngreunează căutările echipajelor.