Schimbările majore care ar putea să ne afecteze: cum vor arăta continentele, pe viitor

În urmă cu aproape 500 de ani, cartograful flamand Geradus Mercator a realizat una dintre cele mai importante hărți ale lumii.

Cu siguranță nu a fost prima încercare de a realiza un atlas, iar acesta nu a fost deosebit de precis: Australia este absentă, iar Americile erau desenate aproximativ corect. De atunci, cartografii au produs versiuni din ce în ce mai bune ale acestui aranjament continental. Ceea ce Mercator nu știa este că aceste continente nu au fost întotdeauna aranjate astfel. El a trăit cu aproximativ 400 de ani înainte ca teoria plăcilor tectonice să fie confirmată.

Când privim pozițiile celor șapte continente pe o hartă, este ușor să presupunem că acestea sunt fixe. Continentele ar putea fi asemănate, însă, cu niște frunze care plutesc peste un iaz.

Pământul, într-o continuă schimbare: cum va arăta planeta noastră peste sute de milioane de ani

Geologii au susținut dintotdeauna că supercontinentele se dispersează și se adună în cicluri inevitabile. Așadar, pe viitor, s-ar putea să fim martorii unui nou supercontinent.

Cum prepari cele mai gustoase gogoși cu iaurt. Desertul ce îți aduce aminte de copilărie

Cum a devenit Gigi Becali milionar, întâmplător, în anii 90′: „Eu am cumpărat pentru animale, cine avea să știe?”

Pentru geologul Joao Duarte, de la Universitatea din Lisabona, calea către explorarea viitoarelor supercontinente ale Pământului a început cu un eveniment neobișnuit din trecut: un cutremur care a lovit Portugalia într-o dimineață de sâmbătă, în noiembrie 1755. Acesta a fost printre cele mai puternice cutremure din ultimii 250 de ani, ucigând 60.000 de oameni și formând un tsunami în Oceanul Atlantic.

Cutremurele de această scară au loc, de obicei, în apropierea zonelor de subducție, unde plăcile oceanice se scufundă sub continente și sunt topite și consumate în mantaua fierbinte.

În 2016, Duarte și colegii săi au propus o teorie pentru ceea ce s-ar putea întâmpla, pe viitor: „cusăturile” dintre plăci s-ar putea desface.

Duarte și-a dat seama că, dacă se întâmplă acest lucru, ar putea duce, în cele din urmă, la blocarea Atlanticului. Iar dacă și Pacificul ar face același lucru, ceea ce se înâmplă deja de-a lungul „Inelului de Foc”, un nou supercontinent s-ar putea forma. El a numit supercontinentul ipotetic Aurica.

Ulterior, omul de știință s-a consultat cu oceanograful Matthias Green, la Universitatea Bangor din Țara Galilor. Acest lucru a condus la alte scenarii. Pe lângă modelarea unei imagini mai detaliate a pentru supercontinentul Aurica, ei au explorat alte trei posibilități, fiecare proiectând imaginându-și ce va fi peste aproximativ 200-250 de milioane de ani.

O altă variantă a inclus ipoteza Atlanticului care să rămână deschis și Pacificul dispărut. În acest scenariu, supercontinentul care se formează s-ar numi Novopangaea.

Apoi, ei s-au gândit la un alt proces de evoluție, numit „ortoversie”, prin intermediul căruia Oceanul Arctic se închide și Atlanticul și Pacificul rămân deschise. Acest lucru ar schimba orientările dominante ale răspândirii tectonice, iar continentele s-ar deplasa spre nord, toate aranjate în jurul Polului Nord, cu excepția Antarcticii. În acest scenariu, s-ar forma un supercontinent numit Amasia.

O altă teorie a condus la formarea unui alt supercontinent cu numele de Pangea Ultima.