01 apr. 2022 | 12:56

Cei care sforăie pot rămâne fără permis de conducere: ce spune Codul Rutier

AUTO
Cei care sforăie pot rămâne fără permis de conducere: ce spune Codul Rutier

Noul cod rutier care a intrat în vigoare în ianuarie 2022 face precizări şi în privinţa afecţiunilor medicale pentru care nu poate fi eliberat permisul de conducere, dar şi cazurile în care acesta poate fi anulat în rândul şoferilor care l-au obţinut în baza legilor anterioare.

Codul Rutier 2022 precizează că permisul auto poate fi suspendat în anumite condiţii. Concret, există o serie de afecţiuni pentru care persoanele în cauză vor avea permisul auto anulat sau nu îl vor putea obţine dacă sunt la început de drum.

Modificările din Codul Rutier 2022 pun accent pe importanța documentului oficial prin care persoanele care primesc dreptul de a conduce sunt declarate apte din punct de vedere medical.

Persoanele cu probleme ale aparatului respirator, de exemplu, pot dobândi totuşi permisul auto, dar numai în cazul în care primesc aviz favorabil din partea unei unităţi sanitare autorizate, iar acest lucru este menţionat în fişa medicală. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celor care poartă un stimulator cardiac.

Cei care sunt diagnosticați cu sindromul de apnee moderată în somn au nevoie de aviz medical pentru obținerea permisului. Apneea în somn este oprirea respiraţiei în timpul somnului, urmată de trezirea din lipsa oxigenului.

Sancţiuni mai aspre pentru şoferi, în Codul Rutier 2022

Sforăitul persistent şi zgomotos este un simptom la marea majoritate a celor care suferă de apnee obstructivă. Alte simptome sunt senzaţia de sufocare, mersul frecvent la toaletă în timpul nopţii, adormirea în timpul unor activităţi de rutină, capacitatea redusă de concentrare, iritabilitatea, somnolenţa în timpul zilei, dureri de cap dimineaţa, tulburări de memorie.

Din cauza acestor probleme, riscul ca un şofer să adoarmă la volan sau să facă accidente este crescut.

Guvernul a adoptat modificarea Codului Rutier, pentru a corespunde obiectivului de reducere a numărului de accidente rutiere şi de victime, cu 25%, până în 2026. Ministrul Lucian Bode a precizat care sunt principalele modificări, acestea vizând conducerea agresivă, nerespectarea regimului de viteză, circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor, sau neacordarea de prioritate.

”Toată siguranţa rutieră constituie o problemă gravă în România, nivelul acesteia fiind semnificativ mai mic faţă de media înregistrată în statele membre ale Uniunii Europene. În anul 2021 s-a înregistrat o scădere a numărului accidentelor grave cu aproape 22% şi a persoanelor grav rănite cu aproape 31% comparativ cu 2020 în timp ce numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a crescut cu 8% mai exact am ajuns la 1778 de morţi în accidente rutiere în anul 2021”, a mai declarat ministrul.

”În ceea ce priveşte atât contravenţiile constatate cât şi infracţionalitatea sesizată la regimul circulaţiei pe drumurile publice se remarcă un trend ascendent îngrijorător. Astfel comportamentul actual în trafic al unor participanţi la trafic a impus o reevaluare a cadrului legal şi noi mecanisme de sancţionare a bateriilor prin raportare la gradul de pericol social al acestora”, a adăugat Lucian Bode.