Facebook lanseaza prima aplicatie oficiala pentru iPad. Fanii dau Like.
Disponibila gratuit deja, la adresa pe AppStore, noua aplicatie pentru Facebook destinata iPad-ului este probabil una din cele mai simple si eficiente metode pentru a socializa pentru posesorii acestei tablete.
Dupa ce in urma cu aproape 1 an, Mark Zuckerberg a avut o iesire in care atragea atentia asupra faptului ca iPad-ul nu este un dispozitiv portabil in sensul clasic al cuvantului, context in care acesta nu este demn de o aplicatie dedicata, se pare ca acum situatia s-a schimbat radical.
Pana si New York Times a atras atentia asupra lansarii acestei aplicatii care va permite sa faceti tot ce v-ati fi dorit pe Facebook direct de pe ecranul incapator al iPad-ului, folosind doar cateva gesturi de pinch, zoom, swipe si tap. Tinand cont ca o versiune optimizata pentru tabletele cu Android nu este inca disponibila, aceasta stire este cu atat mai importanta.
Astfel, daca cea mai vanduta tableta a momentului mai avea nevoie de un avantaj in fata concurentei, o aplicatie nativa pentru accesarea intregului portofoliu de functii al celui mai vizitat site al momentului dupa Google, ar trebui sa suplineasca acest rol.