Viața românilor se schimbă radical: adio certificat de naștere, buletin, diplome de studiu în copii, când mergi la stat
Interacțiunea cu statul român este cunoscută mai ales pentru dosarul cu șină și copiile xerox, pe lângă disprețul terifiant și atitudinea de superioritate a persoanei din spatele ghișeului. Măcar câteva dintre aceste probleme s-au rezolvat, peste noapte.
De 30 de ani, se fac promisiuni peste promisiuni în ceea ce privește digitalizarea și debirocratizarea interacțiunii cu autoritățile statului român. În mod surprinzător, câteva dintre acele promisiuni chiar au ajuns să se materializeze, de la 1 ianuarie 2022. Brusc, nu mai ai nevoie de copii xerox la aproape niciun document, dacă a fost eliberat de altă instituție a statului, iar lista este una foarte stufoasă.
Marea debirocratizare, mână în mână cu digitalizarea
De acum înainte, când vei merge la o instituție a statului, o autoritate locală, la poliție, la primărie, la ANAF, vei avea nevoie de mult mai puține documente. Nu de alta, dar de la 1 ianuarie a fost eliminată nevoia copiilor după certificatul de naștere, de căsătorie sau de deces, copii după diplomele de studii, autorizațiile de construcție, autorizații emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, codurile de identificare fiscală a firmelor. Ideea este să nu mai faci copii după documentele emise de către o altă autoritate a statului român, pentru că acestea sunt disponibile online pentru oficialități.
Această transformarea radicală pentru viața românilor care s-au săturat de birocrație vine ca o consecință a legii nr. 267/2021 pentru completarea OU a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Efortul de digitalizare al instituțiilor statului a fost pe ordinea de zi a mai multor guverne care s-au perindat pe la Cotroceni în ultimele decenii, dar se pare că am ajuns în sfârșit în punctul în care se și întâmplă ceva cu acele inițiative. Așteptăm acum rapoartele din partea cetățenilor dezamăgiți că s-au dus la primărie fără un teanc de copii xerox, iar persoana de la ghișeu le-a atras atenția că la ea nu a ajuns hârtia referitoare la schimbările prezentate mai sus.