06 ian. 2022 | 07:32

Secretul facturilor mici la energie electrică și gaze naturale, citirea și trimiterea indexului: toate detaliile procesului

ACTUALITATE
Secretul facturilor mici la energie electrică și gaze naturale, citirea și trimiterea indexului: toate detaliile procesului

La fel ca majoritatea europenilor, românii se confruntă cu facturi foarte mari în această perioadă la gaze naturale și energie electrică. În condiții ideale, ar trebui să schimbi furnizorul cu unul mai ieftin. În realitate, însă, soluția este să fii consecvent în a citi și trimite indexul de pe contorul de gaz și curent.

ACUE este Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie din România, are 23 de membri, a fost înființată în 2012 și tocmai a făcut o investiție semnificativă pentru a te ajuta să înțelegi semnificativ mai bine mecanismul citirii indexului de gaze naturale și energie electrică. În acest scop, a publicat și un site web cât se poate de ușor de ținut minte, autocitiri.ro.

Soluția pentru facturi mai mici la gaz și curent, un pic mai accesibilă

Noul website autocitiri.ro realizat de ACUE este online. Printre altele, acesta atrage atenția asupra importanței evitării facturilor emise în baza estimărilor și, ulterior, a facturilor venite cu regularizare. Clienții casnici de curent și gaze sunt sfătuiți într-o manieră cât se poate de călduroasă să își citească în fiecare lună contoarele de energie electrică și gaze naturale. Imediat după, să trimită indexul autocitit furnizorului, online sau telefonic, pentru a fi facturați în permanență pentru cât consumă.

Accesul la site-ul efectiv este complet gratuit, iar acesta are secțiuni dedicate pentru contoarele de gaze și energie electrică. Îți arată cum poate fi citit fiecare tip de contor montat acum în România și cum se transmite indexul. De asemenea, include o serie de informări despre cum trebuie citite și datele furnizate de contoarele inteligente, unde nu mai este necesară autocitirea și transmiterea indexului. Ca referință, acestea din urmă comunică în mod constant cu furnizorul, iar datele sunt sincronizate în timp real. Din păcate, nu sunt atât de comune.

Nu în ultimul rând, există și un set de răspunsuri la cele mai frecvente întrebări care pot apărea în legătură cu măsurarea consumului de energie și gaze. În plus, pe site este încărcat și un clip video de 30 de secunde cu explicații pentru clienți. Cu un pic de noroc, același clip ar trebui să fie difuzat și de canalele TV din România în regim de informație de interes public, fără bani virați către televiziuni. În acest sens, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a obținut acordul CNA.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele