29 dec. 2021 | 13:35

Cât plătești acum, de fapt, pentru energia electrică: reducerile pentru curent au început să se aplice pe facturi

ACTUALITATE
Cât plătești acum, de fapt, pentru energia electrică: reducerile pentru curent au început să se aplice pe facturi

Reducerile pentru facturile la energie electrică au început să fie aplicate. Așadar, clienții au început să primească facturile cu aceste reduceri pentru energia electrică de la stat.

Această decizie este ca urmare a impunerii prin lege a mecanismului de sprijin acordat de stat pentru perioada iernii. Facturile vor veni reduse până în luna aprilie. În continuare, Economica.net a făcut o analiză asupra a modului în care se acordă reducerile, pe o factură reală.

Clienții casnici au primit facturile reduse la energia electrică

Mecanismul de sprijin pentru consumatorii casnici aplicat în perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022 presupune în esență două lucruri: plafonarea prețului final la un leu/kWh pentru toți consumatorii, și acordarea unei compensații de maximum 29 de bani/kWh pentru cine consumă mai puțin de 330 kWh pe lună, în această perioadă.

Facturile pentru consumul pe luna noiembrie au început deja să fie trimise de către furnizorii de energie electrică, după mai multe întârzieri generate de aplicarea mecanismului.

Mai jos, poți vedea o factură compensată, a unui client casnic din București. Furnizorul este Enel.

Sursa: Economica.net

Sursa: Economica.net

După cum se vede, notează Economica, nu este cazul să se aplice plafonarea de preț, care este de 1 leu/kWh cu toate taxele și tarifele incluse, pentru că prețul de contract al acestui client este sub prețul plafonat. În aceste condiții, la acest consum, este îndreptățit clientul să primească a doua schemă de sprijin, compensarea?

În factura de față, consumul a fost de 176 de kWh (estimat), pentru perioada 1 noiembrie – 5 decembrie. Legea spune că se compensează un consum de până la 330 kWh/lună (dar nu mai puțin de 1 kWh/zi).

Acest lucru înseamnă că trebuie să aveți un consum zilnic de maximum 10,92 kWh/zi pentru a primi compensarea. În cazul clientului de față, împărțind cei 176 kWh la cele 35 de zile din factură, rezultă un consum zilnic mediu de 5,03 kWh, deci acest client beneficiază de compensare.