01 dec. 2021 | 12:55

Oamenii au din ce în ce mai multă încredere să își riște banii în criptomonede: Bitcoin-ul e rege

ACTUALITATE
Oamenii au din ce în ce mai multă încredere să își riște banii în criptomonede: Bitcoin-ul e rege

Analizele de piață realizate pentru anul 2021 indică faptul că tot mai mulți oameni tind să privească monedele digitale ca pe active sigure, în care merită să-și plaseze economiile.

În rândul analiștilor economici există păreri împărțite cu pivire la securitatea investițiilor în criptomonede. În general, în România, toți actorii de la vârfurile instituțiilor precum Consiliul Concurenței sau Banca Națională a României, recomandă cetățenilor să stea departe de aceste active.

Ei spun că sunt periculoase, deoarece nu sunt controlate de nicio entitate oficială și au un puternic caracter volatil. Cu alte cuvinte, pot oricând să crească în valoare, dar pot, la fel de bine să se și prăbușească.

De asemenea, Nouriel Roubini, economistul devenit celebru la nivel global,după ce a reușit perfomanța de a previziona marea criză economică din 2008, spune clar și răspicat că monedele digitale sunt doar niște active speculative și că e o chestiune de timp până când bula aceasta se va sparge. Acesta nu recomandă investițiile crypto și spune că oamenii ar trebui să riște investind, doar atâția bani cât își permit să piardă.

Cu toate acestea, oamenii încep să le privească cu tot mai mare încredere, mai ales într-un an 2021 foarte dificil pentru sectorul bancar, când dobânzile la depozite dau randamente foarte mici sau chiar negative, în cele mai multe dintre cazuri.

Așa stând lucrurile, chiar dacă monedele digitale scad și cresc, uneori influențate de un simplu tweet al lui Elon Musk, ele tot par mai sigure în ochii oamenilor, decât bănzile.

Investiții record în criptomonede

Prin urmare, în primele 11 luni ale anului curent, criptomonede au atras investiții record de 9,5 miliarde de dolari.

Prin comparație, anul trecut, investițiile în active digitale au fost de 6,7 miliarde de dolari.

Numai raportându-ne la ultima săptămână, observăm că investițiile în active digitale au fost de 306 milioane de dolari.

Bitcoin-ul e rege! Acesta rămâne criptomoneda cea mai populară, care are cea mai mare cotă de piață și care atrage cele mai multe investiții. De exemplu, Bitcoin a atras cele mai mari fonduri în ultimele cinci săptămâni, în valoare totală de 247 de milioane de dolari.