30 nov. 2021 | 09:55

Amenzi dureroase pentru angajatori, dacă nu ți-au dat liber de Sfântul Andrei și 1 decembrie, Ziua Națională

ACTUALITATE
Amenzi dureroase pentru angajatori, dacă nu ți-au dat liber de Sfântul Andrei și 1 decembrie, Ziua Națională

Angajatorii trebuie să-și compenseze angajații, dacă aceștia lucrează de Sfântul Andrei sau de 1 decembrie, cele două zile având statut de sărbători legale.

Zilele de 1 decembrie și Sfântul Andrei sunt considerate, conform legii, nelucrătoare. În acest context, orice angajator care nu va respecta această dispoziție legală riscă să fie amendat cu sume destul de mari.

1 decembrie și Sfântul Andrei, zile libere pentru majoritatea angajaților de la noi din țară

Cu toate că cei mai mulți dintre lucrătorii din România beneficiază de timp liber în aceste două zile, reglementarea devine imposibil de pus în practică în cazul anumitor tipuri de angajați. Spre exemplu, cei care activează în domeniul medical, în alimentație publică, poliție, inspectorate de urgență sau chiar în presă nu vor putea să își ia liber în aceste zile de marți și miercuri (zile ale săptămânii valabile pentru anul 2021), întrucât activitatea acestora este esențială.

Chiar și așa, angajatorii trebuie să le acorde acestora compensații: fie prin timp liber (în următoarele 30 zile), fie prin acordarea unui spor salarial de 100% pentru timpul prestat.

În cazul în care aceste compensații nu se întâmplă, indiferent în care dintre cele două forme de mai sus, angajatorii riscă amenzi mari, cu o valoare cuprinsă între 5.000 lei și 10.000 lei, conform Codului Muncii.

În plus, cum anul acesta cele două libere legale pică în zile de marți și miercuri, adică la o zi după weekend, Guvernul a stabilit ca ziua de luni să devină punte între weekend și cele două libere legale, de 1 decembrie și Sfântul Andrei. În mod evident, decizia nu se aplică în cazul tuturor angajaților din România, ci doar în cazul celor care lucrează la Stat, ceea ce a stârnit, din nou, un val de nemulțumiri în rândul angajaților din mediul privat. Aceștia au avut, totuși, posibilitatea de a-și lua o zi din concediul anual de odihnă, pentru a putea beneficia, la rândul lor, de acea punte.

 

 

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele