CANON cu senzor de 202 x 205 mm pentru un scop nobil – filmarea stelelor
Nu stiu daca ati prins stirea de acum aproximativ un an care anunta ca unul din cei mari producatori globali de echipamente foto, Canon, inventase la momentul respectiv un senzor CMOS gigant. Trebuia sa fiti foarte atenti, deoarece compania, legat de acest subiect, ulterior… nu a mai facut nimic. Altfel spus, a amanat implementarea respectivului senzor intr-un produs finit de care utilizatorii mai mult sau mai putin profesionisti sa poate profita, pana acum.
In partea stanga puteti vedea o imagine a actualei gazde a respectivului senzor. Canon a integrat produsul de care era atat de mandru in urma cu un an de zile intr-un Telescop de 105 centimetri intitulat Schmidt, care se afla la Observatorul Kiso al Universitatea din Tokyo.
Avantajul respectivului senzor, care este de 40 de ori mai mare ca suprafata in comparatie cu cel mai mare senzor comercial al companiei, este abilitatea sa de captura in conditii de lumina extrem de scazuta. Pe langa imagini statice, performanta aparatului va iesi cu adevarat la iveala in sesiunile de captura video la 60 cadre pe secunda, chiar daca lumina va fi de doar 0,3 luxi.
Rezultatul experimentului va fi vizionat de un grup restrans de entuziasti la Universitatea Kagoshima din Kyushu, Japonia, intre 19 si 22 septembrie.