22 sept. 2021 | 07:26

Iar ne-am făcut de râs în Europa, suntem pe ultimul loc: acești români nu vor să muncească

ACTUALITATE
Iar ne-am făcut de râs în Europa, suntem pe ultimul loc: acești români nu vor să muncească

În cazul în care căutai o urmă de speranță în viitoarea generație de tineri români muncitori, se pare că nu există, cel puțin nu în comparație cu situația din Europa. Suntem pe ultimul loc, la încă ceva.

În cazul în care te-ai angajat imediat cum ai început facultatea, în speranța de a-ți mai rotunji veniturile, cum am făcut și eu împreună cu mulți alți colegii de la acea vreme, să știi că s-au schimba vremurile. Doar 2,5% din numărul total al studenților și elevilor români mai muncesc în 2021 în timpul studiilor. Deși situația pare deja una îngrijorătoare, este de-a dreptul tristă când ai în vedere că media europeană pe marginea subiectului este undeva în jurul pragului de 18%. Nici nu are rost să insistăm asupra unor țări ca Olanda, unde 50% dintre studenți și elevi aleg să muncească.

”Are tata bani” pentru studenții și elevii din România

În teorie, legislația din România îți permite să te angajezi, cu normă redusă, de la 16 ani, urmând ca de la 18 ani să poți opta pentru o normă întreagă într-o varietate foarte mare de domenii. Din păcate, aproape toți tinerii din țara noastră refuză să mai facă vreun ban printr-un loc de muncă. Asupra gravității acestei situații a atras atenția și Călin Ile, președintele Federeției Industriei Hoteliere din România (FIHR).

„Am făcut cunoștință cu niște tineri elevi care doresc să facă o conferință pe tema ospitalității și pe care vrem să-i sprijinim. Și acesta poate fi un răspuns (la criza forței de muncă din HoReCa, n.r.), pentru că în România doar 2,5% din studenți și elevi lucrează, pe când media europeană e undeva la 18%, ca să nu spun de o țară precum Olanda, care se apropie de 50% din studenți și elevi care, în timpul studiilor, practică un job”, a declarat Călin Ile. Afirmațiile au fost făcute în contextul crizei grave de angajați din industria HoReCa, la Conferința Națională a Industriei Ospitalității.

Soluția la această problemă este una cât se poate de simplă și de tristă, în același timp. Este vorba de importul forței de muncă din afara țării, de cele mai multe ori, din Asia. „E clar că, pentru fiecare operator, problema forței de muncă e astăzi cea mai gravă problemă cu care se confruntă după un an și jumătate de încercări de a ține oamenii (…). Trebuie să ne batem pentru susținerea importului forței de muncă, pentru că e un mix de soluții, care, puse cap la cap, s-ar putea să ne atenueze și nu să ne vindece această mare problemă cu care ne confruntăm”, a precizat Călin Ile, în cadrul evenimentului organizat de Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA).

Salariile mici reprezintă o parte din problemă, dar în opinia lui Călin Ile ar trebui să existe și din partea statului român un program de facilități fiscale pentru acest domeniu îngenuncheat grav de pandemie. „Lucrăm și cu străini, lucrăm și cu români, lucrăm și cu repatriați, lucrăm și cu tineri, și cu vârstnici, cu oricine își dorește să lucreze în această industrie. Dar, e un mare ‘dar!’ aici, cât de atractivi suntem pentru ei din punct de vedere financiar, al salariilor, în condițiile în care suntem o industrie în suferință.

Noi credem că fără o formă de facilități fiscale pe această industrie pentru o perioadă de timp, va fi aproape imposibil să devenim mai atractivi, în condițiile în care presiunea pe energie este cum este, pe food cost este cum este, și tot ce înseamnă administrarea business-ului nostru devine mai grea, inclusiv presiunea pe personal. Și atunci de unde să alocăm resurse suplimentare ca să creștem și mai mult (salariile, n.r.)? Răspunsul nostru firesc a fost că dacă statul ne-ar ajuta o perioadă de timp, atunci am găsi acele resurse”, a concluzionat Călin Ile.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele