07 aug. 2021 | 15:00

Trucuri Windows 10: cum ascunzi taskbar-ul și îl muți de jos pe laterale sau sus

ACTUALITATE
Trucuri Windows 10: cum ascunzi taskbar-ul și îl muți de jos pe laterale sau sus

Fiecare sistem de operare Windows, încă de la primele versiuni, a venit la pachet cu un nivel sporit de flexibilitate în ceea ce privește interfața. Modul în care îți personalizezi însă anumite elemente nu este însă la fel în Windows 10 și, cel mai probabil, nici în Windows 11 nu va fi foarte similar.

Printre cele mai simple moduri de a aduce o gură de aer proaspăt interfeței din Windows 10, se numără personalizarea taskbar-ului, bara de start în care ai scurtăturile către aplicațiile preferate și butonul de start. Intitulată taskbar sau bară de activități, acea zonă din interfața sistemului de operare vine la pachet cu mai multe opțiuni.

Cum ascunzi taskbar-ul din Windows 10 sau îi schimbi poziția

Pentru a accesa instrumentele de personalizare pentru taskbar, fă click dreapta pe o zonă liberă din bara de jos și optează pentru Taskbar settings, primul buton din partea de jos. Imediat, vei întâmpina o fereastră precum cea de mai jos.

Dacă vrei să ascunzi taskbar-ul și să apară doar când poziționezi cursorul în preajma lui, bifează ”Automatically hide the taskbar in desktop mode”. Modificarea se aplică în timp real, iar bara de sarcini ar trebui să se ascundă instant.

Pentru că tot ai ajuns în această fereastră, dacă te ajută ochii și ai nevoie de mai mult spațiu pentru scurtături, poți bifa ”Use small taksbar buttons”, iar întreaga bară de activități va fi mai mică și icoanele la fel. Din acel moment, poți pune semnificativ mai multe aplicații pentru acces facil în bară.

În situația în care ți-ai dorit întotdeauna să muți taskbar-ul și meniul de start din partea de jos a ecranului pe una din marginile laterale sau în partea de sus, debifează ”Lock the taskbar”. Închide fereastra de la X. Poziționează cursorul pe taskbar și, cu click stânga apăsat pe o zonă liberă, mută cursorul în marginea din dreapta, din stânga sau de sus. Imediat, întreaga bară de activități se va muta și ea.  Dacă vrei să previi mutara din greșeală a taskbar-ului, revino în fereastra de mai jos și bifează din nou ”Lock the taskbar”.

taskbar Windows 10

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele