Ce s-a întâmplat cu angajații în pandemie: ce pretenții au, cât de repede pleacă
Pandemia a schimbat percepția angajaților români cu privire la jobul lor. Sondajele recente arată că oamenii și-au schimbat așteptările, pretențiile și sunt mai deschiși către schimbare, decât erau înainte de debutul crizei sanitare globale.
O analiză citată de BBC arată cât de mult s-a schimbat percepția angajaților români asupra relației lor cu locul de muncă.
Cele mai recente date de pe piață arată că, după criza sanitară, oamenii au început să se atașeze de programul flexibil de lucru, în special de posibilitatea de a lucra remote.
Potrivit analizei, milioane de angajați din întreaga lume ar fi dispuși să renunțe la job, mai degrabă decât să nu obțină de la angajatorii lor flexibilitatea programului și posibilitatea de a lucra de acasă.
Finalul pandemiei aduce mari provocări pentru firme
Experții în resurse umane sunt de părere că finalul pandemiei care se întrevede, odată cu creșterea ratelor de vaccinare la nivel global, va aduce mari provocări pentru companii.
Vorbim de provocările legate de managementul situației în care așteptările și pretențiile angajaților s-au schimbat radical, iar singura soluție salvatoare la această oră pare a fi doar o abordare flexibilă din partea angajatorului, dacă acesta nu dorește să își piardă forța de muncă.
Almuth McDowall, profesoară și decan asistent al departamentului de psihologie organizațională de la Universitatea Birkbeck din Londra, explică faptul că pierderile din ultimele 18 luni s-au dovedit transformatoare.
„Cu toții am suferit pierderi … pierderea celor dragi, pierderea libertății, pierderea contactului uman”, spune ea. „Mulți dintre noi au trebuit, de asemenea, să jongleze cu munca la domiciliu, cu îngrijire cu normă întreagă, deoarece copiii nu era fizic la școală.”
Aceste evenimente de viață s-au simțit atât de semnificativ, spune McDowall, încât ne-au determinat să ne revizuim prioritățile și ne-au trimis pe mulți dintre noi în căutarea unei slujbe cu o formă mai mare de semnificație.
Potrivit celor mai recente sondaje, companiile care nu răspund în mod activ nevoilor și cerințelor în evoluție ale angajaților riscă „un exod al talentelor”.
Oamenii vor pune mare preț pe respectarea dorințelor lor în cadrul companiilor și vor fi dispuși foarte ușor să își dea demisia, dacă acestea nu sunt respectate, dat fiind faptul că pe piață se va căuta din nou forță de muncă, poate mai mult decât înainte de pandemie, datorită consolidării economiilor.
„Munca ocupă o mare parte din ceea ce suntem. În timpul pandemiei, prioritățile s-au schimbat. Oamenii au petrecut mai mult timp cu familiile lor, unii s-ar fi putut gândi mai mult la inițiative antreprenoriale sau la alte activități departe de locul de muncă de zi cu zi „, spune Anthony Klotz, profesor asociat de management la școala de afaceri Mays din Texas A&M University.
„Este foarte posibil ca mulți oameni să nu se mai definească atât de mult prin slujbele lor ca pe vremuri.”