02 aug. 2021 | 11:14

Dacia, mai puternică decât ai crede: face valuri și cu modelele pe GPL, nu doar cu Spring

AUTO
Dacia, mai puternică decât ai crede: face valuri și cu modelele pe GPL, nu doar cu Spring

Dacia se descurcă extrem de bine pe cea mai mare piață europeană și are un cuvânt de spus pe segmentul mașinilor nepoluante, chiar dacă Spring n-a ajuns la toată lumea.

Marii producători auto au fost forțați să introducă în gamele lor modele mult mai prietenoase cu mediu. Dacia a găsit nu numai soluția electrică – Spring, dar și variantele alternative.

Germania a bifat, în primele șase luni ale anului, peste jumătate de milion de mașini cu propulsie alternativă vândute. Reprezintă cam 40% din totalul înmatriculărilor de autoturisme noi. Modelele Dacia se numără printre ele.

Dacia pe GPL se vinde bine în Germania

Cum spuneam, parte din această felie de piață a făcut și Dacia. Constructorul autohton a vândut mașini cu motorizări GPL, dar a început și livrările Spring.

Pe cea mai mare piață auto a Europei, Dacia a înmatriculat, în prima jumătate a anului, 3.744 de automobile cu motorizare GPL, un volum ce reprezintă 21,9% din totalul mașinilor Dacia înmatriculate în 2021 pe piața din Germania. Ponderea acestor mașini în vânzările Dacia pe această piață a crescut cu peste 500%, față de anul trecut, când marca românească vindea doar 735 de astfel de mașini.

Din totalul de vehicule cu propulsie alternativă înmatriculate în Germania în primele șase luni ale anului, 312.507 au fost mașini cu propulsie electrificată (BEV, fuel cell și plug-in hybrid), iar restul au fost vehicule cu gaz, cu hidrogen (combustie) și hibride fără încărcare. Ponderea lor a crescut la 22,5%, o valoare uriașă în comparație cu procentele infime din ultimii 2 – 3 ani.

Și modelul Spring n-a ajuns încă la toată lumea. Prima electrică va face din Dacia un jucător și mai important pe segmentul mașinilor nepoluante. Primele livrări au fost făcute deja pe piețele din Franța, Germania și chiar Italia. În România, după cum susținea producătorul, acestea încep în luna septembrie.

Cine a avut noroc să-și poată cumpăra Spring prin programul Rabla Plus a scos din buzunar sub 10.000 de euro.