Câți români își țin banii pe card: datele BNR care arată cifre spectaculoase
Cardul bancar a devenit o necesitate pentru mulți români, chiar și pentru cei din mediul rural. BNR vine cu date concrete.
A-ți ține banii pe card nu mai este, în 2021, ceva ieșit din comun, ba din contră. Digitalizarea sistemului bancar a început, practic, odată cu eliberarea micului instrument din plastic. Reticenți la schimbare, mulți români s-au ferit la început să dețină unul.
Asta se întâmpla, însă, acum mulți ani.
Acum, lucrurile s-au schimbat, iar datele oficiale prezentate de BNR – Banca Națională a României – arată, din punct de vedere matematic, că mulți dintre români dețin chiar două sau trei carduri, fie că vorbim de cele de salariu, de pensie, de cumpăraturi sau de credit.
Câți români își țin banii pe card, potrivit BNR
Numărul total de carduri emise în România era de 18.925.692 unităţi, la sfârșitul primului trimestru din 2021, în creştere cu 0,5% comparativ cu sfârşitul trimestrului anterior, arată datele centralizate de Banca Naţională a României.
Potrivit sursei citate, din acest total, 14.592.364 de carduri (77,1%) erau active, faţă de 14.579.234, la finele anului trecut. Un număr de 15.929.528 de carduri aveau funcţie de debit şi 2.881.354 funcţie de credit.
Pe de altă parte, la 31 martie 2021, numărul de ATM-uri existente în România era de 10.184, cel de POS-uri de 260.922 şi de EFTPOS (Electronic Funds Transfer at Point of Sale) de 260.594.
Ritmul arată că se poate susține rapid o tranziție și mai accentuată către dispariția numerarului și eliminarea plăților cash, sub orice formă. E o tendință care se impune în tot mai multe țări europene și nu numai. Dacă nu vrei să plătești cu cardul, o poți face la fel de bine cu telefonul, cu ceasul inteligent sau cu alte dispozitive care permite acest lucru.
Pandemia, spre exemplu, a accelerat această tranziție. Un studiu recent arăta că, odată cu apariția virusului, s-au schimbat și comportamentele de consum.
Datele McKinsey arată că românii au apelat mai des la plăţile contactless şi au căutat opţiuni de economisire. În termeni procentuali, peste 30% dintre consumatorii români au făcut mai multe plăţi contactless în detrimentul numerarului în lunile de pandemie și nu numai.
Tendința se va păstra.