12 iul. 2021 | 18:15

Surpriză de la Apple, pregătită pentru toamnă: ce se întâmplă cu modelul iPad

ACTUALITATE
Surpriză de la Apple, pregătită pentru toamnă: ce se întâmplă cu modelul iPad

Apple are mai multe suprrize pregătite pentru această toamnă. Una dintre ele se referă la iPad.

Dacă în cazul iPhone 12 mini nu prea i-a ieșit, Apple se descurcă extrem de bine cu iPad mini, cea mai mică dintre tabletele oferite de americani. În lunile următoare, gigantul din Cupertino pregătește un update așteptat de mulți, atât pe partea de design, cât și pe cea tehnică.

Bloomberg susține că Apple va lansa un nou iPad Mini. Însă, spre deosebire de ultimii ani, când mica tabletă a venit nemodificată la exterior, aceasta va aduce mai multe schimbări importante.

Apple, un nou model iPad mini

Zvonurile de până acum arată că iPad mini va avea un nou design: ramele vor fi mai înguste, ceea ce înseamnă că va crește raportul ecran / corp, iar greutatea ar trebui să fie și ea mai mică.

Cel mai probabil, americanii vor adopta strategia folosită la modelele iPhone și vor renunța la butonul Home, de sub ecran. Asta, în consecință, ar trebui să însemne că, pentru autentificare, va fi implementat sistemul biometric Face ID – scanarea amprentei va fi înlocuită cu scanarea 3D a feței.

Cât privește partea tehnică – posibil ca noua tabletă să fie echipată cu un nou chipset și să primească și mai multe memorie RAM. Nu e clar, deocamdată, dacă Apple va folosi tehnologia mini-LED și pe iPad Mini sau dacă o va păstra ca un element de diferențiere pentru versiunile mai scumpe, în frunte cu iPad Pro.

Cel mai probabil, noul model se va bucura de tot ce a promis și dezvăluit Apple la recentul eveniment WWDC. Printre marile schimbări și îmbunătățiri din iOS și iPadOS se numără actualizările notificărilor, opțiuni noi la FaceTime și multitasking.

Între altele, FaceTime te va informa când funcția nu e activă, ca să nu vorbești în gol și îți va permite, de asemenea, să dai zoom pentru a arăta obiectele din cameră celor cu care vorbești, fără să te ridici în picioare.