Cât durează până când mașinile electrice devin, într-adevăr, mai puțin poluante decât cele pe benzină și motorină
Mașinile electrice sunt mai puțin poluante decât cele pe benzină și motorină, dar acest lucru nu e vizibil imediat.
Industria auto a investit miliarde pentru a aduce pe modelele noi tehnologii prietenoase cu mediul. Deocamdată, cea mai bună soluție e instalarea de baterii electrice, iar unul dintre pionierii domeniului e constructorul american Tesla.
Reuters vine, însă, cu niște concluzii interesante.
Va dura ceva până când vehiculele electrice vor deveni mai curate decât cele pe benzină și motorină. Procesul e accelerat, într-adevăr, de creșterea cotei de piață a acestor modele, dar mai sunt câteva aspecte de luat în calcul.
Mașini electrice vs. modele pe benzină și motorină
Analiza Reuters a plecat de la datele prelucrate de la un model care ia în calcul emisiile vehiculelor pe durata utilizării. Modelul, dezvoltat de Argonne National Laboratory din Chicago, include mii de parametri, de la tipurile de metale din bateriile vehiculelor electrice (VE) până la cantitățile de aluminiu sau plastic din mașină.
Unul dintre analiștii care au luat parte la studiu arată că fabricația unui vehicul electric generează mai mult carbon decât a unuia cu combustie, din cauza extracției și procesării mineralelor din baterie și a producerii celulei motoare. Dar estimează și cât durează compensarea acestei diferențe în durata de viață a unui model echipat cu baterie electrică – proces care poate avea mari variații în funcție de condiții.
Principalii factori sunt mărimea bateriei, economia de combustibil a unei mașini pe benzină și procesul de generare a electricității care va propulsa mașina electrică.
Scenariu pentru un model Tesla
S-a plecat de la un model Tesla, care a parcurs 22.000 de kilometri, iar locația a fost SUA, unde 23% din electricitate provine din centrale pe cărbune, cu o baterie de 54kWh și un catod făcut din nichel, cobalt și aluminiu, printre altele.
A fost comparat cu o Toyota Corolla pe benzină cu o greutate de 1.350 kg și un consum de 7,13 l/100 km. S-a presupus că ambele mașini vor parcurge 280.000 km în exploatare.
Dar dacă aceeași Tesla ar fi condusă în Norvegia, unde aproape toată electricitatea provine din surse hidro regenerabile, compensarea ar surveni după numai 13.500 km. Dacă electricitatea cu care va fi reîncărcat vehiculul ar proveni în întregime din cărbune, cum este cazul în țări ca Polonia și China, ar trebui să conduci peste 125.000 km ca să atingi paritatea de carbon cu Corolla.
Producție neprietenoasă cu mediul
Analiza arată că fabricarea unei model electric mediu ca mărime generează 47 de grame de dioxid de carbon (CO2) per milă în timpul proceselor de extracție și producție, sau peste 8,1 milioane de grame până când ajunge la primul cumpărător. În comparație, un vehicul comparabil pe benzină generează 32 g/milă sau 5,5 milioane de grame.
Dar electricele emit în general mult mai puțin carbon într-o durată de viață de 12 ani. Și în cel mai defavorabil scenariu, în care ar fi încărcat dintr-o rețea alimentată de cărbune, un VE ar genera 4,1 milioane de grame într-un an, pe când mașina pe benzină ar produce peste 4,6 milioane.
Rezultatele obținute de Reuters sunt similare cu cele dintr-o evaluare pe durata vieții a vehiculelor electrice și pe combustie din Europa, efectuată de grupul de cercetare IHS Markit. Studiul lor indică punctul de break-even în emisii de carbon între 24.000 și 32.000 km, în funcție de țară. Și aceasta arată că există beneficii pe termen lung ale trecerii la VE.
Păreri împărțite
Alții, însă, sunt mai sceptici.
Cercetătorul Damien Ernst de la Universitatea Liege a spus în 2019 că un EV ar trebui să parcurgă aproape 700.000 km pentru a fi produs mai puțin CO2 decât unul comparabil pe benzină. Ulterior, estimările au fost revizuite în scădere.
Acum, el estimează că punctul de break-even ar fi între 67.000 și 150.000 km. Ernst a spus pentru Reuters că nu intenționează să mai schimbe rezultatele, care se bazează pe un set diferit de date și ipoteze decât modelul Argonne.
American Petroleum Institute, care reprezintă peste 600 de companii din industria petrolieră, afirmă pe website:
„Mai multe studii arată că, într-un ciclu de viață, sisteme motrice diferite ale automobilelor produc emisii similare de gaze cu efect de seră.”