11 iun. 2021 | 16:30

Moment istoric. Legea 5G a primit undă verde în România. Șoc pentru chinezii de la Huawei

ACTUALITATE
Moment istoric. Legea 5G a primit undă verde în România. Șoc pentru chinezii de la Huawei

La finele săptămânii, președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea 5G, care reglementează implementarea reţelelor de comunicații de generația a cincea (5G) în România.

Actul normativ trecuse luni de Senat, for decizional în acest caz. În forma adoptată de Parlament și promulgată de șeful statului, chinezii de la Huawei sunt ca și excluși din ecuația marii reinventări tehnologice din țara noastră.

Acuzată de puterile occidentale că spionează prin intermediul echipamentelor în favoarea Guvernului comunist de la Beijing, compania nu prea mai are loc pe piața telecom din România.

Deși legea nu menționează în clar faptul că Huawei nu are ce căuta la licitația pentru reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, condițiile sunt parcă gândite pentru ca chinezii să nu aibă acces.

„Legea 5G, de importanţă strategică pentru România”

„Legea 5G, de importanţă strategică pentru România, a trecut de Parlament. A fost votată de Senat şi va merge la promulgare. Iniţiativa Guvernului a pornit de la nevoia de protecţie, de siguranţă, iar transpunerea Memorandumului 5G semnat între România şi SUA este modalitatea prin care România s-a angajat să le garanteze. Securitatea sistemelor informaţionale este obligatorie pentru protecţia cetăţenilor noştri. În era digitală, unde suntem interconectaţi cu toţii, riscurile la care ne expunem sunt mari dacă nu există reţele sigure.

În fapt, se stabilesc măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G. Măsuri care reduc riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării. Transparenţa furnizorilor 5G este prima condiţie impusă de Memorandum; o condiţie de bun simţ care ar trebui respectată de orice actor comercial.

Fiecare producător de echipamente şi programe software 5G va trebui să facă o solicitare pentru obţinerea acestei autorizaţii, solicitare care va fi depusă la ministerul cu atribuţii în domeniul Comunicaţiilor”, a precizat vicepreşedinta Senatului Alina Gorghiu, înainte ca legea să fie promulgată de șeful statului, Klaus Iohannis.