01 mai 2021 | 08:30

Testul pe bază de ADN care prezice un eventual eșec al transplantului de cord

ACTUALITATE
Testul pe bază de ADN care prezice un eventual eșec al transplantului de cord

Transplantul cardiac presupune încă multe riscuri pentru pacient. Deși tehnologia medicală a evoluat foarte mult, iar șansele de reușită au crescut exponențial, încă există riscul ca organul nou implantat în corpul pacientului să fie respins de organismul acestuia, ceea ce poate avea efecte fatale.

Recent, cercetătorii au descoperit un nou test ADN care ar putea fi de mare folos transplantologiei cardiace, în sensul că „prezice” șansele de eșec ale unui transplant de cord.

Medicii pot estima dacă transplantul de cord va avea, sau nu, succes

Cu alte cuvinte, medicii pot estima dacă transplantul de cord pentru un anumit pacient va fi un succes sau noul organ transplantat va fi respins de organismul acestuia.

Noul test ar reduce numărul de biopsii invazive necesare cu aproximativ 80%, potrivit unui studiu publicat în Circulation. Este vorba despre biopsiile pe care le efectuează periodic medicii pentru a verifica inflamația locală, care reprezintă un semn al faptului că organismul începe să respingă organul nou implantat.

Pentru fiecare transplant din studiu, cercetătorii au folosit probe de sânge pentru a identifica mici diferențe genetice între donatorii de inimă și destinatari. După transplant, cercetătorii au măsurat procentul de ADN derivat din donator în plasma sanguină a destinatarilor.

Celulele rănite sau pe moarte dintr-o inimă transplantată eliberează mai multe fragmente de ADN donator decât fac celulele sănătoase, deci cantități mai mari de ADN donator implică un risc mai mare de respingere.

Odată ce medicii pot vedea acest lucru din timp, pot începe tratamentul medical pentru a inversa procesul. Studiul a analizat probe de sânge de la 171 de recenți care au primit transplant, iar oamenii de știință au constatat că respingerea este probabilă atunci când mai mult de 0,25% din ADN-ul detectat provine de la donator.

E posibil ca astfel de teste să fie folosite pentru mai mult de atât. Deocamdată, e o încercare care se poate dovedi de succes.