19 apr. 2021 | 09:30

Multinaționalele, taxate serios în Europa: cât vor plăti Google, Amazon, Apple și Facebook

ACTUALITATE
Multinaționalele, taxate serios în Europa: cât vor plăti Google, Amazon, Apple și Facebook

În urma propunerii venite din SUA legată de un impozit global pentru multinaționale, Comisia Europeană are deja o cifră care vizează Google, Apple, Amazon și Facebook.

Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a salutat duminică propunerea SUA de a stabili o cotă minimă de impozitare pentru companii. Valoarea vehiculată a fost de 21%, cu mențiunea că nu contează țara în care se obțin profiturile, potrivit AFP. Aceasta din urmă este o particularitate foarte importantă, în contextul în care companii precum Apple mută volume masive de bani în Irlanda din diferite colțuri ale lumii, datorită impozitului infim.

„Cred că este o propunere interesantă care a fost pusă pe masă. O împingem să aibă o armonizare fiscală. Nu numai la nivel european, ci și la nivel global”, a spus el într-un interviu, la BFMTV.

În opinia oficialului din cadrul Comisiei Europene, „poate fi o soluție elegantă” pentru a „ieși la vârf” după eșecul negocierilor la OECD privind așa-numita taxă „Gafa” (acronim care desemnează grupurile Google, Amazon, Facebook și Apple), adoptată definitiv în iulie 2019 de Franța pentru a impozita cifra de afaceri a giganților digitali.

Pe lângă poziția ocupată la această oră, Thierry Breton a mai fost în trecut ministrul Economiei și Finanțelor din Franța. „Rata de 21%, cred că este foarte bună, nu vom fi șocați în ceea ce ne privește”, este de părere oficialul european.

Ca referință, deși Franța are la ora actuală un impozit pe profit de 28% și urmează să-l scadă până la 25% până în 2022, valoarea cu pricina nu se aplică în cazul multinaționalelor. În schimb, acestea sunt taxate cu doar 12,5%, valoarea practicată și în Irlanda. „Desigur, suntem deschiși la o creștere a acestei cifre”, a spus Bruno le Maire la începutul lunii aprilie într-un interviu acordat Bloomberg TV, a doua zi după declarațiile secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen.

În final, dacă se va implementa valoarea de 21% la nivel global sau măcar în Europa și SUA, cu excepția multinaționalelor, toată lumea va avea de câștigat. Banii nu vor mai fi migrați dintr-o țară în alta, doar în favoarea unor teritorii precum Irlanda, ci, cel mai probabil, vor fi ținuți în țara în care au fost realizați.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele