05 apr. 2021 | 12:30

S-a realizat cea mai adâncă scufundare pe o navă naufragiată din lume. Adâncimea este de două ori cea la care se află Titanicul

ACTUALITATE
S-a realizat cea mai adâncă scufundare pe o navă naufragiată din lume. Adâncimea este de două ori cea la care se află Titanicul

O echipă americană de explorare a finalizat cea mai adâncă scufundare pe o navă naufragiată din lume: o navă a marinei americane, veche de aproape 80 de ani, scufundată în cel de-al Doilea Război Mondial.

Caladan Oceanic, o companie de tehnologie submarină cu sediul în Texas, a realizat două scufundări de opt ore la aproape 6.500 de metri în Oceanul Pacific, în largul coastei Filipinelor, pentru a ajunge la epava vasului de război USS Johnson, lung de 115 metri, conform The Guardian.

Ca referință, aceasta este de două ori adâncimea în care se “odihnește” Titanicul în Oceanul Atlantic.

„Tocmai am finalizat cea mai adâncă scufundare din istorie, pentru a găsi epava principală a vasului de război USS Johnston”, a declarat Victor Vescovo, fondatorul Caladan Oceanic, într-un tweet. De asemenea, el a pilotat un vas submersibil la epavă.

Împreună cu fotografiile din procesul de scufundare, Vescovo a postat și un clip cu epava, pe care îl poți urmări mai jos:

USS Johnston a fost scufundat în timpul bătăliei din Golful Leyte din 25 octombrie 1944. Dintre cei 327 de membri ai echipajului navei, doar 141 au supraviețuit bătăliei.

„A fost distrusă de cea mai mare navă de război construită vreodată – cuirasatul Yamato al Marinei Imperiale Japoneze – și a luptat cu ferocitate până la sfârșit”, a declarat Parks Stephenson, navigator al echipei și istoric pentru Caladan Oceanic, pentru The Guardian.

În 2019, epava a fost descoperită de un grup de expediție. Doar părți ale acesteia au putut fi observate, folosind un vas submersibil la distanță, așezat într-o regiune mai adâncă, mai greu accesibilă a oceanului.

Din fericire, Caladan Oceanic a reușit să utilizeze un submarin numit DSM Limiting Factor, pentru explorare. Are un corp realizat din titan gros de aproape nouă centimetri și a fost folosit pentru a explora Groapa Marianelor, precum și Titanic.

Înainte și după ce echipa lui Vescovo a condus scufundările, ei au depus coroane de flori pentru a onora echipajul curajos al USS Johnston.