24 mart. 2021 | 18:43

Facebook vrea cu orice preț să copieze Clubhouse: cum arată funcția Live Audio

ACTUALITATE
Facebook vrea cu orice preț să copieze Clubhouse: cum arată funcția Live Audio

La începutul anului, când multă lume începuse să vorbească despre Clubhouse, se relata că Facebook lucrează deja la ceva similar. Nu și-a abandonat planurile, ba din contră.

Informația potrivit căreia Facebook lucrează deja la a copia Clubhouse, aplicația care se bazează doar pe format audio și care pare că va avea succes, a apărut în februarie.  La acea vreme, jurnaliștii de la NYT scriau despre planurile lui Zuckerberg în această direcție, dar nu existau prea multe detalii.

Nu se știa dacă va fi ceva integrat în Facebook sau se va veni cu ceva separat.

Ei bine, lucrurile încep acum să se lămurească. Alexxandro Paluzzi, un inginer dezvoltator de aplicații, a săpat adânc în codurile aplicației și a descoperit ce pune la cale Zuckerberg. Compania a confimat informația și a spus că e vorba de eforturi depuse în zona dezvoltării unor funcții noi audio, dar a precizat că nimic nu e public deocamdată.

Dar iată la ce trebuie să te aștepți.

Cum s-a gândit Facebook să copieze Clubhouse

Screenshot-uri făcute publice de Paluzzi arată că noua funcție audio, care seamănă extrem de tare cu ce oferă Clubhouse, va fi integrată într-o extensie a Messenger Rooms. Acolo unde poți organiza deja conferințe video cu prietenii. Ei bine, se pare că se lucrează și la un format audio, în sistem broadcasting.

Deocamdată, funcția nu e disponibilă și poate suferi modificări față de ceea ce vezi acum. Dar se poate intui că nu e vorba de ceva separat, ci o extensie din ceea ce Facebook oferă deja.

Așadar, e posibil să existe o funcție Live Audio integrată în Rooms. De altfel, dacă stai să te gândești, și Rooms a apărut tot ca o copie la Zoom. Apărea chiar anul trecut, în luna mai, la câteva luni după ce pandemia începuse să ne țină pe toți în case.

Se pare că Live Audio va fi ceva mai mare decât ceea ce oferă acum Rooms. Acum, poți organiza conferințe video cu până la 50 de oameni pe Messenger Rooms, dar funcția audio ar putea oferi mult mai mult de atât. Plus că sistemul de conferințe video de la FB nu a fost gândit pentru broadcasting la scară largă, ci doar pentru întâlniri virtuale cu colegii și prietenii.

Cum vei activa noua funcție

Din ce se vede în imagini, se pare că Rooms va beneficia și de posibilitatea de a organiza trei tipuri de conferințe. Prima se referă la un grup privat pe video – ceea ce poți face acum, a doua e vorba de o conferință video publică, practic ca o transmisiune live către toți din lista ta, iar a treia – Live Audio – îți permite să organizezi o conferință audio către un grup mult mai mare de persoane.

Vei avea apoi la dispoziție linkuri pentru a-ți face publică sesiunea de streaming. Oriunde, nu doar pe Facebook.

Până și iconițele în care participanții seamănă destul de tare cu ceea ce oferă Clubhouse acum, dacă te uiți cu atenție.

Ce e clar e că Facebook n-a renunțat la ideea de a copia aplicația cu poate cel mai mare succes înregistrat într-un timp atât de scurt.