05 mart. 2021 | 09:37

Vestea dimineții pentru toți clienții Telekom: dă gratis așa ceva. Condițiile sunt extrem de simple

CHESTII
Vestea dimineții pentru toți clienții Telekom: dă gratis așa ceva. Condițiile sunt extrem de simple

Telekom a venit cu un anunț deosebit acum la început de martie. Compania a anunțat o campanie prin care poți primi gratis telefoane premium ca iPhone 12, Samsung S21, dar și televizoare sau aspirator inteligent.

Operatorul a anunțat debutul unei campanii cu premii săptămânale în valoare de mii de euro pentru clienții care utilizează aplicația mobilă de management a contului MyAccount Telekom. Cei care participă pot câştiga iPhone 12, Samsung S21 sau Samsung A20s. Mai sunt pe listă televizoare smart Philips, boxe portabile, un aspirator inteligent Xiaomi Viomi V2 Pro şi alte gadgeturi în valoare de mii de euro.

Concursul se adresează tuturor clienților care folosesc aplicaţia MyAccount până pe 30 mai 2021, inclusiv.

Cum te înscrii în concursul Telekom

Pentru a participa la campanie, clienții trebuie să intre în aplicație, să își personalizeze contul și să realizeze din aplicație cel puțin una dintre operațiunile următoare: să reînnoiască abonamentul, să plătească cel puțin o factură, să reîncarce o cartelă Telekom sau să activeze factura electronică.

Astfel, după ce își reînnoiește abonamentul din aplicația mobilă MyAccount, un client Telekom poate participa la concurs și va afla pe loc ce a câștigat: un premiu săptămânal sau o șansă în tragerea la sorți lunară, unde marele premiu este reprezentat de un iPhone 12. Dacă a câștigat un premiu săptămânal, utilizatorul trebuie să completeze formularul de contact pentru validarea și expedierea premiului.

Pe de altă parte, dacă un client reîncarcă, activează factura electronică sau o plătește din aplicația mobilă, va putea accesa, după maximum o zi lucrătoare de la efectuarea oricăreia dintre cele trei acțiuni, secțiunea dedicată din Sumar Profil din aplicația mobilă MyAccount. Acolo va avea posibilitatea să intre în competiție și să vadă ce a câștigat.

Poate câștiga un premiu săptămânal (Samsung Galaxy A20s, sterilizator UV Samsung sau o boxă portabilă bluetooth) sau are șansă în tragerea la sorți lunară pentru unul dintre premiile lunare, un robot de aspirare, un televizor Philips sau un Samsung Galaxy S21. Și în acest caz, utilizatorul care a câștigat un premiu săptămânal va trebui să completeze formularul de contact pentru validarea și expedierea premiului.

Aplicația e gratuită și disponibilă pe iPhone în App Store sau Android în Play Store și AppGallery.