20 ian. 2021 | 06:55

București, mai toxic decât prevede legea: cum a ajuns aerul irespirabil, din nou

ACTUALITATE
București, mai toxic decât prevede legea: cum a ajuns aerul irespirabil, din nou

Indiferent cine se află la conducerea Capitalei, calitatea aerului din București este infernală, mai periculoasă ca niciodată. Dacă vrei să-ți crești copiii în cel mai mare oraș din țară, este o idee proastă.

Indiferent ce casă ai, câți bani ai în cont sau cât de bine îți merge în București, începe să fie o idee din ce în ce mai proastă să locuiești în această localitate. Deși sunt multe motive pentru care ar trebui să pleci din Capitală, cel mai important și urgent ține de calitatea aerului. 

​Marţi seara, Platforma pentru măsurarea calităţii aerului din Bucureşti Aerlive.ro a înregistrat un nivel „foarte ridicat” al poluării în Capitală, în special în zonele Piaţa Sudului, Libertăţii şi Băneasa Nord, relatează Mediafax. Gradul de poluare a fost marţi seara de peste 100 ICA, indicele de calitate a aerului care arată concentraţii ridicate pentru PM2,5 (praf) şi PM10.

Dincolo de zonele menționate mai sus, tinde să fie periculos să încerci să-ți trăiești viața și în alte zone din București. Pe lângă Piața Sudului, Libertății sau Băneasa Nord, centrul Capitalei se apropie de asemenea de valorile maxime. Practic, s-au mai înregistrat probleme la Universitate, Moșilor, Timpuri Noi, Camil Ressu.

Ca referință, PM reprezintă materii sub formă de particule (de aici şi denumire de poluare cu particule), un termen folosit pentru un amestec de particule solide şi picături lichide găsite în aer. Unele particule, cum ar fi praful, murdăria, funinginea sau fumul, sunt suficient de mari sau întunecate pentru a fi văzute cu ochiul liber. Altele sunt atât de mici încât pot fi detectate doar cu ajutorul unui microscop electronic.

Expunerea pe termen lung la aceste particule, vizibile sau invizibile cu ochiul liber, poate provoca diverse forme de cancer și, în final, moartea prematură, conform specialiștilor.

În general, calitatea aerului în București, dar situația de aseară nu a mai fost întâlnită din noapte de Crăciun. La momentul respectiv, ONG-urile de mediu au atras atenţia că nordul Bucureştiului a devenit cel mai poluat loc de pe Pământ dacă este comparat cu media poluarii din 2019 din Bangladesh. Aceea este cea mai poluată ţară din lume, în 2019 înregistrând un Indice de Calitate a Aerului de 165, în timp ce în Otopeni a fost atins nivelul de 173.

poluare bucuresti

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele