18 ian. 2021 | 08:25

BNR îți bagă bani în traistă: toți românii trebuie să știe de scăderea dobânzilor

ACTUALITATE
BNR îți bagă bani în traistă: toți românii trebuie să știe de scăderea dobânzilor

Într-o perioadă în care românii nu prea au mai avut parte de vești bune, Banca Națională a României a anunțat scăderea dobânzii de referință și vom avea cu toții de câștigat.

Pe parcursul zilei de vineri, BNR a decis scăderea dobânzii de referință până la un minim istoric. Este vorba de o scădere de la 1,5 la 1,25%. Deși valoarea pare una infimă, mai ales în cazul creditelor pe termen lung, beneficiul financiar pentru cetățenii de rând va fi semnificativ.

În acelaşi timp BNR a scăzut şi dobânda pe care o plăteşte la depozitele atrase de la bănci, de la 1% la 0,75% şi, cel mai important lucru, a scăzut şi dobânda lombard de la 2% la 1,75%, astfel că băncile nu ar avea sens să plătească dobânzi mai mari de 1,75% altor bănci pentru că pot lua bani de la BNR. În mod evident, vor mai exista și excepţii. Acestea din urmă ţin însă de politica fiecărei bănci, conform ZF.ro.

Motivul din spatele acestei decizii a avut legatură cu creștere lichidităților din piața autohtonă, dar și a îmbunătățirii percepției investitorilor față de România. Pe piaţa interbancară indicele ROBOR la 3 luni, folosit ca referinţă în contractele de împrumut, a scăzut de la începutul anului de la 2,04% la 1,77 – 1,78% pe an, ceea ce înseamnă o scădere relativă de 13%.

Ca să înțelegi practic în ce mod te ajută pe tine aceste detalii tehnice, poți avea în vedere exemplul unei rate de 1200 de lei pe lună, din care 1000 este parte din credit, iar 200 lei este dobânda. O reducere a ROBOR-ului cu 13-15% se transpune aproape în timp real într-o scădere a dobânzii cu 25 lei pe lună sau 300 lei pe an, bani pe care îi primești. În cazul în care rata ta la casă este de 1200 lei pe 30 de ani, discutăm de un beneficiu financiar pentru persoana îndatorată de 1800 de euro, datorită gestului BNR.

Nu ar trebui să dureze foarte mult până când gestul Băncii Naționale începe să aibă efecte în piață. Această scădere a dobânzii se va propaga treptat în economie şi se va resimți în ratele lunare de plată. La fel s-a întâmplat și în primăvara lui 2020, când ROBOR-ul a scăzut de la 2,6% la sub 2%, după ce BNR a redus dobânda de referinţă de la 2,5% la 2% şi apoi la 1,75% plus încă un pas la 1,5%.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele