Numerele care te usucă de bani în România: la ce să fii atent și cum afli cât te costă
Sunt două feluri de numere cu suprataxă: cele de pe numere străine și cele de pe numere locale. În timp ce primele sunt o țeapă pe față, cele din urmă sunt reglementate și costurile pot fi cunoscute. ANCOM încearcă acum să facă un pic mai multă lumină.
În ultimii ani au fost populare în România țepele cu apeluri ratate de pe numere străine. E înșelătoria cunoscută drept wangiri și miza celor care o practică e să suni înapoi când vezi că ai un apel ratat. Apoi sunt apeluri cu suprataxă prevăzute în legislația locală. Despre acestea a vorbit ANCOM.
Prin intermediul acestor numere ai acces la servicii cu valoare adăugată. Aceste servicii îți oferă, de exemplu, informații din diverse domenii de activitate, divertisment, posibilitatea exprimării unor opinii, accesul la aplicații interactive sau facilitează plata unor servicii sau produse și nu numai.
Ce-i important de reținut: apelurile sau mesajele către aceste numere au, de regulă, un tarif mai mare decât cel obişnuit aplicat de operator. Probabil ai întâlnit astfel de numere, de exemplu, în cazul donațiilor recurente. Mai sunt așa și servicii pe care le plătești o dată sau recurent prin SMS.
Serviciile cu valoare adăugată pot fi oferite în mod direct chiar de către furnizorul de servicii de comunicații electronice la care ești abonat, sau pot fi oferite de terți, prin intermediul unor numere atribuite de furnizori. De reținut însă că terții sunt persoanele care furnizează doar serviciile de conținut (cu valoare adăugată), fără a fi și furnizori de rețele sau servicii de comunicații electronice.
Totodată, înainte de-a plasa un apel la astfel de numere sau de-a da un SMS, informează-te de pe site-ul operatorului ca să știi cât vei plăti (dacă furnizorul serviciului respectiv n-a explicat).
La ce să mai fii atent cu astfel de numere și servicii
ANCOM susține că, la momentul promovării serviciilor cu valoare adăugată, vei primi informații despre tariful serviciului, precum și următoarele informații, în funcție de modalitatea de accesare a serviciului (prin apel sau SMS/MMS):
- modalitatea de tarifare a apelului – pe apel sau pe minut, precum și durata minimă ce va fi tarifată, dacă este cazul
- modalitatea de tarifare a mesajelor SMS/MMS – numărul de mesaje ce trebuie transmis pentru a avea acces la serviciu și tariful total al acestora.
În cazul serviciilor furnizate prin SMS-uri / MMS-uri cu tarifare recurentă (abonament), trebuie să fii informat că taxarea ulterioară se va realiza fără a mai fi necesare alte acțiuni din partea ta, despre frecvența primirii mesajelor, dar și despre mecanismul de dezabonare (de regulă printr-un cuvânt cheie ca STOP).
E important să fii atent la astfel de informații, ca să nu plătești mai mult. Dacă nu primești aceste informații în procesul de accesare a serviciilor cu valoare adăugată sau operatorii de telefonie nu publică pe pagina de internet proprie informațiile de mai sus, poți face o sesizare la ANCOM aici.
Ține cont și că, dacă vrei să comanzi un serviciu cu valoare adăugată, la inițierea și pe parcursul furnizării acestui serviciu vei fi informat după cum urmează:
- în cazul serviciului oferit prin apel vocal, înainte de livrarea efectivă a conținutului, vei primi un mesaj de întâmpinare cu privire la tariful aplicabil și modalitatea de aplicare (pe apel sau pe durata apelului, precum și durata minimă ce va fi tarifată, dacă aceasta este mai mare de 1 minut)
- în cazul serviciului oferit prin SMS/MMS, mesajele vor conține informații despre tariful serviciului și detaliile despre acesta, de exemplu, modalitatea de confirmare a comenzii pentru accesarea serviciului, perioada de furnizare, codul de acces la conținutul serviciului.
Totodată, ține cont că poți solicita oricând operatorului factură detaliată, dacă bănuiești că ai plătit prea mult.