Vestea dezastruoasă pentru milioane de români vine chiar de sărbători. De ce vei plăti mai mult de la 1 ianuarie
Chiar în ultimele săptămâni din decembrie s-a aflat că prețul la energie electrică ar putea crește. Iar asta s-ar putea întâmpla chiar de la începutul lui 2021.
Conform celor mai noi detalii, Hidroelectrica și-a luat anumite angajamente în fața Consiliului Concurenței. Pentru consumatorul final, asta ar însemna o scumpire. Ideea a fost de a stabili un preț care să nu poată fi depășit, dar, odată cu el, s-a instituit și un mecanism prin care prețul de vânzare poate fi crescut.
Hidroelectrica a vândut în prima jumătate a anului 0,94 TWh de energie electrică, adică 12% din totalul vânzărilor, pe piața spot, la prețul de 194 de lei. Cifrele sunt menționate în raportul companiei pe primele șase luni ale anului.
Pe platfomele de contracte bilaterale cu livrare forward (PCCB LE, NC, OTC), compania a înregistrat un preț mediu de vânzare de 228 de lei/MWh. A vândut aici 4,5 TWh în această perioadă, adică 57% din total.
Unde intervin angajamentele față de CC?
Consiliul Concurenței a investigat un posibil abuz de poziție dominantă din partea Hidroelectrica. Acesta s-ar fi manifestat printr-un comportament de ofertare prin care s-a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă, în scopul realizării unor vânzări la preţuri semnificativ mai ridicate în Piața de Echilibrare.
Unul dintre angajamente vizează limitarea prețului maxim al energiei, în fiecare lună, timp de trei ani, alături de cel prin care compania își asuma un nivel minim de vânzare de energie, stabilit la nivel anual, notează Economica. “S-a luat ca referință pentru prețul maxim de ofertare (ANONIMIZAT) x Prețul mediu cu care Hidroelectrica a valorificat energia pe piețele anterioare, din luna de livrare, care ar corespunde energiei de vârf aferente respectivei perioade, de asemenea luându-se în calcul și o marjă de oportunitate de (ANONIMIZAT) lei/MWh”.
Potrivit angajamentului, Hidroelectrica își impune un preț maxim de vânzare, care este un multiplu (nu e menționat, dar este puțin pobabil să fie subunitar) aplicat prețului mediu cu care compania a vândut prin contracte forward luna precedentă, dar în vârf, plus o marjă.
Nu este obligatoriu să se și vândă la acest preț, care a fost pus mai degrabă ca o limitare, dar se poate vinde la prețuri până la acest nivel maxim.