VIDEO Dacia salvată de la fiare vechi: cum arată o operă de artă creată din pasiune
Sunt tot mai puține mașini Dacia 1300 pe șosea. În cele mai multe cazuri e bine că nu mai sunt. Mai rămân însă acei proprietari care au luat mașina și-au adus-o cu totul în secolul 21.
Ciprian-Mihai Pop a luat o Dacia 1300 din 1977. După mai mult de un deceniu, e o bijuterie pe patru roți. În esență, după cum chiar el spune, nu mai e o Dacie, dar ca senzație de condus e aceeași. Dar e mult mai confortabilă, mai sigură și mai arătoasă decât a fost vreodată.
Mașina are acum motor de 1.6 cu 16 valve de Logan (Megane 1), dar până să ajungă la așa ceva a mai experimentat cu un motor. Pe motor are și axe Twingo RS. Deși ca bază are 110 CP, el estimează că acum se duce la peste 130 CP, dar nu l-a măsurat oficial. Inițial a fost unul de Renault 5 Alpin, cu 97 CP ca bază. L-a meșterit în sufragerie și tot experimentul l-a costat circa 3.000 de euro.
Tot în casă, dar de data asta în bucătărie, a lucrat la grilă, care-i făcută de la zero, dar și la primele faruri. Cutia, în primă fază, a fost de Renault 18. Acum e una de Renault 18, 1.6 turbo. Acum are și ABS, și servodirecție asistată electronic.
Dacia cu interior confortabil
Ai putea spune despre o Dacia 1300 că era confortabilă? Puțin probabil. Dar era mașina pe care românii o voiau, în lipsă de altceva. Ciprian a vrut să aibă confort, așa că a lucrat intens la așa ceva. Inițial voia scaune de Subaru Impreza, dar n-a găsit. Așa că a ajuns în altă zonă cu transformarea. A luat scaune de la cineva din Slobozia, unele after market. Și le-a retapițat în sufragerie.
Independent de metrou, interiorul e din altă poveste. În primă fază a pus în bord ceasuri de Opel Kadett GSI, electronice. Apoi, a vrut să treacă la unele de Vectra A 2000, dar la reasamblare a spart ecranul. Așa că acum a ajuns la unele de Logan de Rusia pe care a dat 2.800 lei.
În fine, cea mai bună parte de pe această Dacia 1300 modificată: telecomanda. E una de Logan, dar când apasă de două ori pe butonul de descuiat geamurile din față sunt coborâte. Geamurile de pe spate nu fac nimic, că oricum sunt anulate. Dacă apasă de trei ori pe descuiat pornește mașina. În fine, când blochează ușile se ridică și geamurile. Povestea completă e într-un video pe canalul STACS TV.