18 dec. 2020 | 15:23

Vestea care înseamnă enorm și pentru Dacia: când vor fi foarte ieftine mașinile electrice

ACTUALITATE
Vestea care înseamnă enorm și pentru Dacia: când vor fi foarte ieftine mașinile electrice

Deocamdată, mașinile electrice costă mai mult decât cele clasice, însă acest lucru se poate schimba în doar doi ani. Tedință este și va fi către achiziționarea de mașini electrice.

În doar doi-trei ani, mașinile electrice sunt pe cale să devină mai ieftine decât alternativele lor pe benzină, potrivit unui nou raport al firmei de cercetare energetică BloombergNEF.

Potrivit raportului, se pare că vor continua să scadă costurile bateriilor și când vor ajunge la 100 de dolari/kWh, vehiculele electrice vor costa cât cele pe benzină, potrivit Car and Driver. Acest lucru s-ar putea întâmpla până în 2023.

Automobilele electrice vor costa în curând cât cele pe benzină

Motivul pentru care prețul stocării energiei este un indicator atât de important pentru autovehicule se datorează faptului că pachetul de baterii reprezintă aproximativ un sfert din costul total al vehiculului electric, ceea ce îl face să fie numărul unu determinant al prețului.

Ar putea fi apogeul industriei de mașini electrice: odată ce va scădea sub prețul motoarelor pe benzină, vehiculele electrice vor părea mult mai atractive pentru mult mai mulți consumatori.

În alte părți ale lumii, acest prag a fost deja trecut. De exemplu, raportul menționează că pachetele de baterii pentru autobuze în China au fost deja vândute la mai puțin de 100 de dolari pe kWh. Iar prețul mediu global în 2020 pentru toate categoriile de VEB a coborât la noul nivel de 137 de dolari/kWh, într-o scădere de 89% față de 2010, când era de 1.100 de dolari/kWh.

Prețurile mașinilor electrice au scăzut deja considerabil anul acesta din cauza „numărului crescând al comenzilor, creșterii vânzărilor vehiculelor electrice cu baterie și introducerii noilor modele de pachete”, potrivit raportului. Noile tehnologii și scăderea costurilor de fabricație ar putea duce la scăderea prețurilor și mai mult.

Există, de asemenea, șansa ca bateriile de generația următoare „să poată fi fabricate la 40% din costul bateriilor actuale litiu-ion”, conform raportului, „atunci când sunt produse la scară mare”. Raportul prezice, de asemenea, că prețurile medii ale acumulatorilor ar putea scădea la doar 58 de dolari pe kWh până în 2030.

Dacia pregătește mașina electrică Spring. Primele 3.000 de bucăți, deja vândute

Dacia a anunțat primul model electric al său – Dacia Spring – și s-a ținut de cuvânt. Acum, a făcut și primele livrări.

După cum știi, strategia pentru Dacia Spring a constructorului autohton e una în două etape. Modelul va fi livrat prima dată către companiile de ride-sharing, urmând ca din toamna anului viitor să ajungă și la clienții persoane fizice. Deocamdată, a fost anunțată prima tranșă de livrări.

E vorba de 3.000 de modele Dacia Spring, care vor ajunge la compania de închirieri mașini E.Leclerc din Franța. Livrările vor începe în luna martie, iar contractul prevede, de asemenea, achiziția a 1.000 de Renault Zoe, adică tot modele electrice.