Această descoperire recentă aduce noi teorii despre cum a apărut viața pe Pământ
Cometele pot conține toate cele șase dintre cele mai importante elemente pentru viața pe Pământ, potrivit noilor cercetări.
Pentru prima dată, oamenii de știință spun că au descoperit dovezi ale fosforului solid pe o cometă care orbitează Soarele. Acesta se alătură probelor de carbon, hidrogen, azot, oxigen și sulf care au fost găsite înainte. Aceste descoperiri sprijină teoria conform căreia cometele ar fi putut transporta “ingredientele” pentru viață pe Pământ.
Cometa 67P/Churyumov – Gerasimenko își finalizează mișcarea de revoluție în jurul Soarelui la fiecare 6,5 ani. Acum, cercetătorii de la Universitatea Finlandeză din Turku spun că au observat semne de fosfor pe ea, potrivit cercetărilor publicate în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Inclusiv fosforul, din lista de șase elemente – carbon, hidrogen, azot, oxigen și sulf, cunoscute colectiv sub acronimul CHNOPS – alcătuiesc toate ingredientele cele mai importante pentru viața de pe Pământ.
Chiar și după această descoperire, oamenii de știință nu pot concluziona definitiv că acele comete care s-au prăbușit pe Pământ au servit ca sursă de elemente esențiale pentru viață.
Dar cercetarea de la Universitatea din Turku face mai dificilă excluderea acestei idei, acum că lista CHNOPS a fost finalizată și știm că ingredientele cruciale pentru viața terestră pot fi găsite toate și în altă parte a spațiului.
Care era sursa de viață pe Pământ înainte de oxigen? Un răspuns ar fi acest element
Oxigenul este necesar pentru supraviețuirea ființelor vii, deoarece ne furnizează energie pentru a ne desfășura activitățile zilnice. Acest oxigen servește și ca vehicul pentru electroni, câștigând și donând electroni pe măsură ce se alimentează prin procesele metabolice. Știm cu toții asta.
Ceea ce nu știm prea bine este însă, modul în care viața a rezistat și fără oxigen. Pentru jumătate din timp cât viața a existat pe Pământ, planeta nu avea oxigen și, în primii 1,5 miliarde de ani, nu știm cum au funcționat organismele.
Diferite ipoteze au sugerat că modul în care procesele vieții au funcționat în absența oxigenului s-a bazat în cea mai mare parte pe hidrogen, sulf sau fier ca elemente care au transportat electronii în jur pentru a satisface nevoile metabolice ale organismelor. Așa că s-a născut o altă ipoteză: arsenul.