După câțiva ani și multiple prăbușiri, Boeing 737 Max poate zbura din nou: ce s-a schimbat
În 2019, două avioane Boeing 737 Max s-au prăbușit cu pasageri din cauza unor defecțiuni software. Acum, avioanele au fost autorizate să zboare din nou.
Pentru aproximativ un an și jumătate, niciun Boeing 737 Max nu s-a mai aflat în zbor, iar problemele sale au început cu mult timp înaintea pandemiei. După numeroase teste, actualizări de software și cereri adresate autorității americane pentru certificarea aeronavelor – FAA (Federal Aviation Administration), 737 Max a fost din nou certificat pentru decolare.
În continuare trebuie să mai urmeze câteva proceduri și teste, dar companiile care dețin avioane Boeing 737 Max pot sta mai liniștite în privința investiției. Înainte să găzduiască însă din nou pasageri, software-ul avioanelor buclucașe trebuie actualizat, iar piloții trebuie să aibă acces la manualele și procedurile actualizate. De asemenea, acele avioane trebuie să treacă printr-un test al senzorilor și să parcurgă un zbor de test.
Subiectul Boeing 737 Max a fost unul foarte controversat. După ce s-au prăbușit două avioane cu un număr record de victime, experții Boeing au căzut de acord că a fost vorba de un sistem de încetinire/frânare defectuos, iar piloții nu au avut cunoștințele necesare pentru a trece peste problema cu pricina.
În practică, este vorba de un defect software care, în mod absolut suspect, fusese remediat de către Boeing, dar din cauza alto probleme mai urgente, soluția nu a mai ajuns să fie implementată la scară largă.
Boeing a început zbourile de test cu avionul actualizat în luna iunie a acestui an. În luna octombrie, la doi ani ani după tragedia înregistrată de compania aeriană Lion Air, Boeing 737 Max a fost certificat să zboare din nou în Europa.
Una peste alta, până să vezi din nou avioane Boeing 737 Max în zbor, va mai dura, până să transporte pasageri, va mai dura și mai mult. Actualizările, trainingul piloților și testele efective vor dura câteva luni pe toate avioanele, cu condiția ca operatorii de zbor care le dețin încep imediat procedurile. Din păcate, cei mai mulți încearcă să nu dea faliment din cauza pandemiei de coronavirus, deci este improbabil ca aceasta să fie o prioritate majoră.